COMUNICATE DIECEZANE - 2015/VI.
P 936 / 2015.
Scrisoare PASTORALĂ DE CRĂCIUN
Dragi Confraţi Preoţi şi Călugări, dragi Călugăriţe, iubiţii mei Credincioşi în Cristos!
De Crăciun sărbătorim o zi de naştere. Nu a unei mame dragi sau a unui tată drag, a unui şef de stat sau rege, ci ziua de naştere a Răscumpărătorului lumii. Este o sărbătoare extraordinară, un minunat eveniment. Şi calcularea timpului, a erei noastre începe cu naşterea lui Cristos.
Uniţi în Spirit cu fraţii noştri creştini, privim şi noi astăzi un pic spre Orientul Apropiat, spre Bethlehem. Spre ieslea săracă unde Dumnezeu Fiul a coborât în chip de prunc. În această zi Cuvântul s-a făcut trup. A devenit om şi a locuit între noi. Din Bethleem a apărut lumina lumii.
Viaţa lui Cristos, Dumnezeu adevărat şi om adevărat, este minunată. A acceptat solidaritatea cu omul. A împărtăşit până la sfârşit soarta omului: bucurii, singurătate, eşecuri, neputinţă şi îndoieli - cu excepţia păcatului. Traiul său plin de vitregii, de la ieslea din Bethleem până pe crucea de pe Calvar, ilustrează destinul omenesc...
Dragi Fraţi şi Surori! Cei care au avut răbdare să aştepte şi au aprins luminile în pomul de Crăciun doar în Noaptea Sfântă şi mai pot încă privi în ochii copiilor ce strălucesc de bucurie, aceia pot, ca întotdeauna, să aibă parte o minunată trăire sufletească. Chiar dacă nu s-au gândit la aceasta, au simţit cum dragostea milostivă a lui Dumnezeu le-a încălzit inimile. Steaua de la Bethleem luminează de mai bine de 2000 de ani, ca lumină a Mântuitorului, admirabilă realitate dumnezeiască şi omenească a lui Cristos. De multe ori, în timpul anului, uităm de ea, dar de Crăciun şi Paşti această lumină tainică începe să strălucească, izbucneşte în noi. De ce? Pentru că omul tânjeşte după bucurie, pace, armonie, iubire, este însetat după Cristos. El este „apa regală": cu El sau împotriva Lui! Toată lumea trebuie să-şi exprime poziţia. Nimeni nu poate fi indiferent în faţa Lui. Noi - prin mila lui Dumnezeu - vrem să fim alături de El şi, în următorii doi ani, dorim să zidim şi mai strâns comunităţile diecezei noastre pe stânca lui Cristos.
Crăciunul nu este sărbătoarea oamenilor singuratici. Este singura sărbătoare în care fiecare familie trebuie să fie împreună. Să începem deci cu familiile şi le supun atenţiei chemarea sfinţilor părinţi ce s-a făcut de multe ori auzită, potrivit căreia, în lumea modernă de astăzi, părintele (mama, tatăl) trebuie să fie preotul familiei. El trebuie să-l înveţe pe copil să se roage şi primele noţiuni ale credinţei. Dragi taţi, dragi mame nu uitaţi că voi sunteţi preoţii familiei şi voi trebuie să vă formaţi familia ca o comuniune în Cristos. Ştiu bine cât de greu este să lucrezi în ture, cât suferiţi când trebuie să vă lăsaţi chiar şi pentru câteva luni familia în speranţa unui trai mai bun. Vă înţeleg, dar trebuie să înţelegeţi şi voi că în această lume agitată peste cele materiale este nevoie și de credință. Cum scriitorul János Arany afirmă: „credinţa este o comoară preţioasă: te învaţă să rabzi şi să speri". Păziţi această scumpă comoară!
Familiile creştine constituie comunităţile parohiale. Dragi Fraţi şi Surori, vă întreb: este oare toată lumea fericită de Crăciun? Să ne gândim la Crăciunul trist al celor fără familie, care rămân singuri în Ajunul Crăciunului. „Când se apropie Crăciunul - camerele celor solitari par şi mai părăsite (...), dar amintirile sunt mai vii şi mai plăcute, sunt ca îmbrăţişarea potolită, moale a vremurilor trecute şi a ultimilor prieteni" (István Fekete). Totuşi, cât de greu le poate fi astăzi celor despre care poetul scrie aşa: „Celui care se uită în strachină şi mâncare nu-l hrăneşte, gândurile îi sunt mai gustoase decât o îmbucătură bună" (Vörösmarty).
Să ne gândim la Crăciunul vârstnicilor, a bătrânilor, care au rămas părăsiţi, ca şi copacii tunşi şi desfrunziţi. Copiii le sunt departe şi poate că nici măcar în această perioadă nu-i pot vizita.
Să ne gândim la Crăciunul bolnavilor. Îşi petrec Crăciunul pe patul de suferinţă sau la spital. Să ne rugăm pentru ei cu inimile şi sufletele larg deschise: Isuse din Bethleem binecuvântează-i pe săraci, pe cei bolnavi, pe cei abandonaţi. Consolează-i ca să ştie că şi în suferinţă eşti cu ei. Binecuvântează-i ca, în sărbătoarea iubirii, bucuria Crăciunului să se strecoare şi în inimile lor.
Bunii mei dragi Fraţi şi Surori! În cei doi ani ai Dăruirii de Sine ne-am străduit să ne dăruim şi să ne oferim cât mai bine pe noi înşine şi familiile noastre lui Isus. Doar El este capabil să ne formeze ca adevărată comunitate trinitară de iubire, unde fiecare îl priveşte pe celălalt cu ochii lui Dumnezeu, fie acesta membru al familiei, frate în credinţă sau apropiat. Într-o autentică comuniune în Cristos îşi găsesc căminul singuraticii, bătrânii, bolnavii şi foarte mulţi dezrădăcinaţi, căci dragostea lui Cristos îi adună şi îi ţine laolaltă. Vă doresc ca în acest Crăciun să facem primul pas înspre iubirea unuia faţă de celălalt, pentru ca dieceza noastră să devină din ce în ce mai mult o adevărată comuniune în Cristos
Cu această ocazie mulţumesc cu respect tuturor pentru munca şi sacrificiile depuse pentru Împărăţia Lui Dumnezeu în dieceza noastră şi toate parohiile sale, pentru comunităţile noastre, mai ales pentru bolnavi, săraci, copii şi surorile şi fraţii noştri vârstnici părăsiţi. În mod deosebit le mulţumesc confraţilor preoţi şi persoanelor consacrate ce îşi desfăşoară activitatea în dieceza noastră pentru activitatea lor plină de devotament.
Le adresez mulţumiri lucrătorilor Organizaţiei Caritas a diecezei şi Serviciului de Ajutor Maltez, voluntarilor de slujire caritativă din parohii, consilierilor parohiali, angajaţilor bisericeşti, diferitelor grupuri spirituale şi tuturor celor care prin sprijinul lor material au făcut posibilă desfăşurarea activităţilor pastorale în dieceza noastră.
Dorindu-vă tuturor Sărbători de Crăciun pline de haruri şi un An Nou binecuvântat de Dumnezeu, vă dau cu bucurie binecuvântarea mea arhierească.
În Solemnitatea Naşterii Domnului - Crăciunul, Satu Mare, 2015
† Eugen
Episco
