2024. noiembrie. 24. Felicitam pe cei cu numele !
2024. noiembrie. 24. Felicitam pe cei cu numele !

Satu Mare: Sărbătoare Jubiliară - 25 de ani de viață consacrată

2023. mai. 19.

Duminică, 14 mai 2023, surorile Maria Benchea și Cristina Petrișor din Congregația Notre Dame de Sion, au aniversat 25 de ani de viață consacrată.

Punctul central al Sărbătorii a fost reprezentat de Liturghia de mulțumire, celebrată de Ps. Eugen Schönberg, în Biserica Calvaria din Satu Mare, cu participarea altor părinți concelebranți, a surorilor din Congregație, a comunității parohiale, a familiilor surorilor și a altor invitați.
În cuvântul de introducere Preasfințitul și-a exprimat recunoștința și mulțumirea față de surorile sărbătorite care au răspuns chemării lui Dumnezeu, spunând da vocației la viața consacrată și încredințându-se în totalitate Providenței Divine, invitându-le să se lase purtate, în continuare, pe aripile Spiritului Sfânt.
Pr. Ioan Roman, director al Centrului Diecezan Caritas, a început cuvântul de învățătura cu expresia: ”In Sion firmata sum!”, ”In Sion m-am stabilit!”, cuvinte rostite de însăși înțelepciunea divină. Acestea au reprezentat sursa de inspirație pentru fondatorul  Theodore Ratisbonne, la întemeierea Congregației Notre Dame de Sion deoarece Sionul ”evocă toate speranțele vocației noastre”.
Predicatorul a continuat învățătura sa, ajutând credincioșii să înțeleagă ce este Sionul. Sionul este un loc iubit de Dumnezeu, o colină a Ierusalimului, un loc unde a avut loc ultima Cină a lui Isus, dar este, totodată,  și un eveniment, o întâlnire: întâlnirea dintre om și Dumnezeu. Sionul este „acasă” pentru noi toți, Sionul este în inimă, iar inima este Sionul.
Particularizând, Pr. Ioan, a precizat faptul ca pentru surorile jubilante, Sala Cenacolului este Biserica Calvaria, Colina Sionului este Colina Dâmbul Dorobanților unde se află Biserica, iar ucenicii alături de care s-au așezat sunt reprezentați de persoanele care formează comunitatea parohială, unde surorile își desfășoară activitatea de mulți ani.
În finalul predicii, Pr. Ioan le-a dorit surorilor jubilante Maria și Cristina ”să rămână în dragostea Lui”, și să nu fie doar stabilite în Sion, ci și întărite în Sion, în înțelepciunea și în Providența Divină.
În cadrul Sfintei Liturghii, surorile sărbătorite au reînnoit în mod solemn voturile de sărăcie, de ascultare și de castitate în fața Episcopului diecezan și în fața întregii comunități ecleziale.
În ziua precedentă, participanții la sărbătoare au avut posibilitatea de a asculta Istoricul Congregației Notre Dame de Sion, prezentat de sr. Cristina Petrișor, mărturiile copiilor și tinerilor care aparțin comunității parohiale, o conferință cu tema ”Jubileul în Biblie”, prezentată de sr. Iuliana Neculai și un Concert aniversar susținut de Corul Adoremus, de la Biserica Calvaria, din Satu Mare.
Le însoțim și noi pe surori cu rugăciunile noastre și le dorim și pe mai departe o slujire plină de roade, la mulți și binecuvântați ani! 

Anul tematic:

Viaţă în spiritualitate: