S-a născut Răscumpărătorul!

Dragi Confraţi Preoţi şi Călugări, Onorate Călugăriţe, Dragii mei Credincioşi!

„Mărire în cer lui Dumnezeu și pace pe pământ oamenilor de bunăvoință.”

Cu aceste cuvinte au anunțat îngerii Crăciunului acea veste bună că s-a născut Răscumpărătorul! Iar astăzi, sărbătorim din nou Crăciunul - nașterea după trup a lui Isus Cristos.

Dragi Frați și Surori! În cea de-a treia fază a Anului Harului din dieceza noastră vă invit pe toți la o celebrare contemplativă. Sărbătorirea contemplativă înseamnă să experimentăm revelația lui Dumnezeu la timpul prezent. Dumnezeu vrea acum, adică în momentul de față, să se manifeste în viața noastră, luptând cu fiecare obstacol, până și cu întunericul nostru lăuntric și viziunile noastre obscure.

În fața ochilor noștri ni se înfățișează trei imagini. Prima este cea a uimirii. Doar omul este capabil să fie uimit. La primul Crăciun a avut de ce să se minuneze! Dar pe Dumnezeu Îl putem privi cu mirare în fiecare zi. Din această uimire se nasc devoțiunea, adorația, care sunt doar pentru Dumnezeu. Și, dacă acestea se nasc, nu din teamă, ci din iubire, atunci Dumnezeu ne primește foarte aproape de El, se lasă îmbrățișat, se așază în palmele noastre în sensul strict al cuvântului, ba, mai mult, își face locuință în noi, se mută în inimile noastre. Să contemplăm, așadar, evenimentele Crăciunului, nu doar cu ajutorul păstorilor, ci și prin povestea magilor de la răsărit și a lui Simeon.

Păstorii sunt uimiți

În aproape toate bisericile se amenajează o iesle de Crăciun. Sfântul nostru părinte, papa Francisc, a vizitat la începutul lunii ieslea de la Greccio, care a fost prima reprezentare a Nașterii Domnului realizată de Sf. Francisc de Assisi, și a spus următoarele: „Asemenea păstorilor din Betleem, să primim invitația de a merge la grotă ca să vedem și să recunoaștem semnul dat nouă de Dumnezeu. Să contemplăm împreună cu păstorii frumusețea feței lui Isus copil, Fiul lui Dumnezeu născut în sărăcia unui staul. Dumnezeu ne iubește atât de mult încât s-a făcut părtaș la umanitatea și viața noastră.” Cât de minunat ni s-a dăruit Dumnezeu prin întruparea Sa. Omul nu ar fi realizat acest lucru niciodată. Dumnezeu este cu noi și, în acest fel, este cu noi! În persoana Pruncului din Betleem este prezentă întreaga împărăție a cerurilor. În vremea aceasta, a Crăciunului, câte persoane nu simt chemarea și vin la grota de la Betleem ca să admire împreună cu păstorii minunea, pentru că tânjesc ca inima lor să fie cuprinsă de aceeași uimire, de aceeași bucurie care au umplut inimile păstorilor. Ne exprimăm plini de uimire recunoștința față de Dumnezeu în fața acestui infinit dar al Său pe care l-am primit. Este un mare har ca în această bucurie să Îl experimentăm pe Dumnezeu însuși, dar este și unul important, întrucât ne dă putere pentru pașii următori. Să simțim, așadar, că avem nevoie de mai mult!

Magii se închină

I-am contemplat pe păstorii care s-au minunat, iar prin ei, și pe noi înșine. Dar nu ne putem mulțumi doar cu atât. Stând în fața Pruncului din Betleem, să privim puțin mai departe și să ne îndreptăm atenția asupra celor trei magi de la răsărit, care se închină în fața Pruncului. Rămân tăcuți, căci vorbesc limbi străine, dar darurile lor sunt cu atât mai grăitoare: aur pentru rege, tămâie pentru Dumnezeu și smirnă pentru Mântuitorul care suferă. Este impresionantă această închinare mută. Îi invidiem pe magii care au avut ce să-I dăruiască. Comparativ cu ei, cât de sărăcăcioasă este adorația noastră. Stăm degeaba, nici măcar nu îndrăznim să îngenunchem, ci doar ne mutăm de pe un picior pe altul. Și, de multe ori, cadoul lipsește. Magii au căzut la picioarele Pruncului. Am putea să facem și noi acest lucru. Să nu ne fie rușine. Nu este o copilărie, ci actul credinței. Locul nostru este acolo, în genunchi, în fața ieslei din Betleem. Iar, ca daruri, ne-am putea pune pe noi în fața Lui în totalitate, nu doar cu reușitele noastre, dar și cu temerile, grijile, slăbiciunile și eșecurile noastre laolaltă. Nu trebuie să ne temem, pentru că El a devenit om ca să-i caute pe cei pierduți. Da, să ne caute pe mine și pe tine, frate sau soră, și nu mâine, ci tocmai astăzi.

Simeon îl ia în brațele sale

Dragi Frați și Surori! E frumoasă uimirea ciobanilor, e importantă închinarea magilor dar, în sărbătorirea Crăciunului, acesta este punctul culminant: să-L acceptăm pe Prunc și să-L ținem în brațele noastre. Maria „preafericita mămică” nu e geloasă pe nimeni. Iar în cazul bătrânului Simeon putem să contemplăm cât de binevoitoare își lasă Pruncul în brațele aceluia care vrea să-L primească. Deși suntem doar în prima zi a evenimentelor, să privim din nou înainte prin ochii noștri spirituali. În templul din Ierusalim, părinții lui Isus cel nou-născut Îl prezintă în fața Domnului. Vedem Pruncul în brațele unui bătrân. Cât de grăitoare este această scenă. În fața noastră stau reprezentanții a două generații: unul transmite, celălalt primește făclia. Bătrânul îl ia în brațele sale pe Prunc, îmbrățișându-și astfel propriul viitor. Este fericit că poate vedea și ține în mână dovada că viața sa va continua.

Există ceva profund uman în această scenă: cum ne bucurăm de nașterea unui copil; va exista cineva care ne va continua munca. Dar nu îi este ușor omului bătrân din noi să accepte copilașul, să accepte noul. Ne cuprinde teama că pruncul nu știe sau nu vrea să ne ducă mai departe ideile; îl suspectăm că ne va trăda și ne va da la o parte.

Bătrânul Simeon îmbrățișează Pruncul. A primit de la Dumnezeu ochi care văd și îl recunoaște în Prunc pe Mântuitorul trimis de Dumnezeu. A așteptat o viață întreagă această clipă. Speranța lui s-a împlinit. Doamne, atât este de ajuns! Acesta este lucrul pe care mi l-am dorit. Inima mea s-a umplut de bucurie: toate dorințele mele s-au împlinit. „Acum eliberează-l, Stăpâne, pe slujitorul tău în pace, după cuvântul Tău.”

Dragi Frați și Surori! Tocmai acum, în sărbătoarea Crăciunului, trebuie să ne întrebăm cu sinceritate: Se regăsește oare în noi năzuința lui Simeon? Suntem noi oare gata să-L îmbrățișăm și să-L primim pe Mântuitor, să-I facem loc? Permitem ca noutatea să pătrundă în viața noastră?

Răspunsul ferm la întrebări poate fi această rugăciune: „Dă, Doamne, să te primesc astfel în fiecare zi a vieții mele, încât să mă bucur de noutatea prezenței Tale. Să nu mă tem de Tine, să nu Te drămuiesc cu propria mea măsură, să nu Te închid în ungherul ascuns al vieții mele și să las ca ineditul prezenței Tale să mă transforme. Deschide-mi ochii ca să văd și să înțeleg: mântuirea este între noi. Ești și pentru mine Emanuel, «Dumnezeu este cu noi»; și să-mi pot întinde brațele ca, îmbrățișându-Te, să te strâng la inima mea.” - Acesta este cel mai mare har al Crăciunului. Nu doar că Îl privesc cu uimire, nu doar că Îl ador, ci Îl primesc, Îl strâng la pieptul meu pe Sfântul Fiu ce-mi este oferit neîncetat de Preasfânta Fecioară Maria, ca să fie cu mine și eu cu El o viață întreagă, chiar și o eternitate. În acest sens nu trebuie să aștept atât de mult ca Simeon, căci pot să fiu cu El la fiecare sfântă liturghie când îl pot primi în Sfânta Împărtășanie, devenind o singură persoană… Acesta este cel mai mare har pe care doresc să îl aducă tuturor sărbătoarea Crăciunului.

Le mulțumesc confraților preoți, călugărilor și călugărițelor pentru slujirea lor plină de sacrificii. Le mulțumesc dragilor credincioși ai diecezei noastre și tuturor binefăcătorilor pentru eforturile lor prin care au făcut posibilă buna funcționare a instituțiilor noastre. Mulțumesc pentru munca onestă și asiduă a angajaților noștri, desfășurată în cadrul parohiilor și instituțiilor din dieceză. Dumnezeu să-I răsplătească!

În cele din urmă, trimițându-vă binecuvântarea mea arhierească, vă urez tuturor sărbători de Crăciun pline de har și un An Nou binecuvântat de Dumnezeu, liniștit și fericit:

În Solemnitatea Nașterii Domnului - Crăciunul, 2019

†Episcopul Eugen