Mesajul de Paști al episcopului Eugen Schönberger.
Dragi confrați preoți, frați călugări și surori călugărițe,
Iubiți credincioși în Cristos!
Ultimul Post Mare al Anul Harului din dieceza noastră a luat sfârșit și Paștele este aici. Dar, s-a terminat într-adevăr Postul Paștelui? Nu mai sunt doliul, durerea care ne cuprind sufletele, ci bucuria triumfătoare? Am reușit oare să aducem înapoi aclamația Aleluia, neauzită timp de patruzeci de zile?
La Vigilia Pascală din acest an, nu mulțimea credincioșilor a dat răspunsurile, ci ecoul bisericilor goale: Aleluia! Cristos a înviat! Cu câtă liniște și reținere ne aducem aminte, sărbătorim. Ne este greu să sărbătorim, uitând de sine, cu bucurie nemărginită, deoarece sufletul nostru este paralizat de mâna invizibilă epidemiei cauzate de coronavirus.
Dragi Frați și Surori, tocmai astăzi, în sărbătoarea Paștelui, trebuie să decidem dacă ne lăsăm conduși de frică, sau de Cristos cel înviat, învingător al morții, care ne strigă neîncetat: nu te teme, turmă mică! Cu toate acestea, suntem plini de teamă, încordare și tristețe. Ce va fi cu noi, ce va fi după asta? Și încă nu s-a terminat! Isus cel înviat ne cheamă la o confruntare curajoasă cu bolile, epidemiile, cu probleme familiale și economice și, dacă trebuie, chiar cu moartea. De fapt, ne cheamă să îndrăznim să spunem cu glas tare: Credem! Credem în izbânda care ne aduce mântuirea lui Cristos cel înviat! Credem în dragostea Tatălui Ceresc! Credem că Isus Cristos este și astăzi cu noi! Cu noi, în noi suferă și se bucură. Nu ne părăsește niciodată, pentru că un fir nevăzut ne leagă de El, și acesta nu este altceva decât credința! Credința Sfintei noastre Mame Biserici, credința noastră, care ne învață și în pragul morții: cred și aștept învierea și viața eternă! Credința noastră este încrederea puternică în Dumnezeu, care ține în mâinile Sale firul vieții noastre.
Tilmann Beller, un părinte al Mișcării Schönstatt, a ilustrat această realitate cu rozariul în mână. Crucea mică, aflată la capătul rozariului, reprezintă omul creștin – spunea acesta, iar mâna care ține rozariul, mâna lui Dumnezeu. Când mâna prinde rozariul, astfel încât crucea stă culcată pe suprafața mesei, e ca și cum omul ar avea pământ solid sub picioare: copiii la școală, ordine la locul de muncă, familia sănătoasă; duminică merge la biserică, se roagă, trăiește o viață adevărată, profund comunitară și frumoasă. Dar, uneori, mâna ridică, balansează, ba chiar învârte în aer rozariul. În astfel de cazuri, omului îi fuge pământul de sub picioare și totul pare să se prăbușească. Nu știm ce va urma. Există o singură certitudine: lanțul, care ne leagă de bunul Dumnezeu, este credința și speranța. Desigur, omul suferă în această stare. Dar în inimile noastre domnește siguranța, certitudinea, căci firul destinului nostru este în mâinile lui Dumnezeu cel iubitor, iar noi ne agățăm cu ambele mâini de sfoară, care ne ține legați de El. Tatăl nostru ceresc nu simte nici astăzi față de noi altceva decât ceea ce a simțit față de poporul ales, când le-a trimis acest mesaj prin profetul Isaia: „Nu te teme, pentru că eu te-am răscumpărat, te-am chemat pe nume, al meu ești tu.” (Is 43,1)
Cum ar putea face altfel El, care L-a dat pentru noi pe Fiul Său Unul născut, pentru sufletele noastre păcătoase, pentru ca nimeni să nu se piardă dintre noi, ci toți să vină la El? Așadar, să nu ne temem! Deși astăzi mulți încă mai suferă, mulți mor peste tot în lume, poate chiar printre cunoscuți și rude. Să ne rugăm pentru ei, să simțim compasiune și să suferim împreună cu ei, dar să nu ne pierdem speranța. Frați și surori, trebuie să ne extragem puterea din credința noastră creștină! În decursul istoriei, câtă suferință, prigoană, câte epidemii și războaie a trebuit să îndure omenirea, ba chiar și astăzi cât de mulți suferă, și nu doar din cauza epidemiei, ci datorită dezastrelor naturale, ba chiar pentru credința lor creștină. Celor suferinzi, dar și nouă, Cristos cel înviat ne dă acest mesaj: curaj, nu vă fie frică! Ridicați-vă capetele! Deși pe mine m-au omorât, sunt în viață, și veți trăi și voi! Frați și surori, să lăsăm să sclipească în noi lumina celui Înviat, căci aceasta înseamnă Paștele și asta ne face viața incredibil de frumoasă și strălucitoare!
Dragi Frați și Surori! Postul Paștelui din acest an a fost un adevărat timp de har prin faptul că a evidențiat, cu și mai mare intensitate, dependența noastră de Dumnezeu, iar Paștele poate reprezenta în continuare același timp de har. E adevărat, nu putut merge la biserică, și nu putem nici acum. Nu ne putem împărtăși, nu ne putem saluta îmbrățișându-ne, dar dacă a devenit mai importantă și a crescut în noi dorința pentru sfânta liturghie, pentru sfânta împărtășanie și dragostea frățească, atunci ne-am apropiat tot mai mult de Dumnezeu și unii față de alții. Iar când vom putea să le facem pe toate acestea din nou, le vom face cu perseverență, sinceritate și dragoste din ce în ce mai mari. ... Și nu vom mai lipsi de la sfintele liturghii! ... Și ne vom împărtăși mai des! ... Și ne vom ierta din inimă unii pe alții, ca adevărați frați creștini! Să dea Domnul să fie așa!
Cu aceste gânduri și credință în Înviere le urez confraților preoți, călugărilor și călugărițelor, dragilor mei credincioși și tuturor oamenilor de bunăvoință sărbători pascale bogate în haruri. Cristos a înviat!
† Episcopul Eugen
Satu Mare, în Sărbătoarea Paștelui anului 2020
