„Mărire în cer lui Dumnezeu şi pace pe pământ oamenilor de bunăvoință!” Aceasta este cea mai frumoasă glorificare a lui Dumnezeu în timpul Crăciunului. Cântarea îngerilor ne înveselește și astăzi, precum odinioară pe păstorii care vegheau în așteptare.
Dragi Frați și Surori! În urmă cu doi ani, în prima duminică a Adventului, am deschis cu bucurie Anul Providenței în dieceza noastră. La acea vreme, nu bănuiam că, pe lângă bucurie, Crăciunul mai poate aduce neliniște și teamă; nu mai puțin, Crăciunul de anul trecut, care a fost agravat anul acesta de războiul care face ravagii în țara vecină și de criza economică. Ce va aduce ziua de mâine? Nu știm. Dar avem încredere neclintită în iubirea providențială a lui Dumnezeu, întrucât credem că „totul lucrează spre binele celor care-L iubesc pe Dumnezeu”. De aceea nu vrem altceva decât să deschidem larg ușa inimilor noastre către Pruncul care vine, să-L primim și să-L preamărim pe Dumnezeu.
Dragi Frați și Surori! Într-una dintre predicile sale de Crăciun, Papa Benedict al XVI-lea, meditând despre ospitalitate, ne întreabă cum s-ar derula evenimentele dacă Maria și Iosif ar bate la ușa noastră? Ar fi loc pentru ei?
Avem cu adevărat loc ca să-L găzduim pe Dumnezeu, atunci când încearcă să intre la noi?Avem timp și spațiu pentru El? De parcă întrebarea despre Dumnezeu nu a părut niciodată urgentă.
Însă citim că păstorii se grăbeau. - Care creștin se grăbește astăzi când e vorba de lucruri legate de Domnul? Zilele noastre sunt deja complet configurate. Dar să pătrundem mai în profunzime. Are Dumnezeu într-adevăr un loc în gândurile noastre? - Nu este loc pentru El. Nici în sentimentele și voința noastră nu este loc pentru El. Ne dorim lucrurile pe care le putem atinge, fericirea pe care o putem experimenta, succesul planurilor și intențiilor noastre personale. Suntem atât de plini de noi înșine încât nu mai este loc pentru Dumnezeu...Și, de aceea, nu e loc nici pentru ceilalți, pentru copii, săraci, bătrâni.
Părintele István Pákozdi, un capelan universitar recent decedat, citează, în discursul său de Crăciun, una dintre schițele unui scriitor maghiar, care spune o poveste asemănătoare cu cea a Sfintei Familii, petrecută în timpurile noastre. Un cuplu, blocat într-o mașină de furtuna puternică, bate la ușa fermei, aflată în apropierea autostrăzii, la marginea localității.Proprietarul neîncrezător îi respinge grosolan pe străini, doar femeia este cea pentru care simte compasiune, după ce vede că această persoană care a cerut adăpost este însărcinată. Insensibilul stăpân al casei vrea să scoată bani din aceasta vizită forțată, în timp ce soția sa se îngrijorează ca nu cumva străina să nască acasă la ei. Își petrec cu groază toată noaptea, iar dimineața – și cu asta se termină istorisirea - locul în care au stat vizitatorii este rece, așternuturile neatinse, iar ei lipsesc. Soția înțelege: Oaspeții lor au fost aceia care poartă Pruncul, pe care toată lumea trebuie să-l accepte.
Frați și Surori! Pentru a-L recunoaște și primi pe Răscumpărător este nevoie și astăzi de credință și umilință. De umilința Mariei, care a crezut în cuvântul Domnului și care s-a aplecat prima asupra ieslei pentru a adora rodul trupului ei; de umilința lui Iosif, omul drept, care, având curajul credinței, în loc să-și păzească propria reputație, a ascultat de Dumnezeu; de umilința păstorilor, a păstorilor săraci și necunoscuți, care au acceptat mesajul vestitorului ceresc și s-au apropiat în grabă de peșteră, unde au găsit Pruncul nou-născut și, plini de admirație, I s-au închinat și L-au preamărit pe Dumnezeu.
Da, l-au lăudat și l-au preamărit pe Dumnezeu, care nu renunță niciodată, ci îl caută mereu pe om cu dragostea Sa. Prin Isus Cristos, Dumnezeu însuși merge după „mielul pierdut” - omenirea suferindă și pierdută. Când Isus vorbește în pildele sale despre păstorul care își caută oaia pierdută, despre femeia care își caută drahma și despre tatăl care iese în întâmpinarea fiului risipitor și îl îmbrățișează - toate acestea nu sunt simple cuvinte, ci o ilustrare a existenței și activității providențiale a Tatălui ceresc.
Dragi Frați și Surori aflați în sărbătoare! Cristos vine și la noi ca să aducă lumină, să ne dăruiască pacea Sa. Dar, există oare cineva care veghează cu o inimă neadormită și plină de adorație în noaptea îndoielii și incertitudinii? Și există oameni care au timp să-I asculte cuvântul și să se lase transformați de atracția iubirii Sale? - Da! Mesajul Său de pace se adresează tuturor, îl oferă tuturor, ca speranță sigură a răscumpărării.
De aceea, alăturându-ne îngerilor de Crăciun, să preamărim și să lăudăm bunătatea Dumnezeului providențial, care L-a trimis pe Fiul Său unul-născut să-i conducă pe toți oamenii la mântuire.
Cu aceste gânduri vă urez tuturor sărbători de Crăciun pline de haruri și un An Nou binecuvântat de Dumnezeu, liniștit și fericit:
În Solemnitatea Nașterii Domnului - Crăciunul anului 2022,
† Episcopul Eugen
