Scurt istoric al diecezei Satu Mare

Episcopia Romano-catolică de Satu Mare şi-a sărbătorit în anul 2004 cei 200 de ani de existenţă. Dieceza sătmăreană, având reşedinţa la Satu Mare, a fost întemeiată de Francisc I, împărat al Austriei şi rege apostolic al Ungariei, în 23 martie 1804, iar Papa Pius al VII-lea a consfinţit-o prin Bula papală de recunoaştere din 9 august, în acelaşi an. Teritoriul de atunci al diecezei acoperea cinci comitate: Satu Mare, Ugocea, Maramureş, Ung şi Bereg, precum câteva comune din comitatul Szabolcs. Ulterior, dieceza de Satu Mare a trecut printr-o serie de schimbări atât de ordin exterior cât şi interior.

Printre cele mai importante schimbări exterioare este cea cauzată de pactul de pace semnată la Trianon în 4 iunie 1920. Cu faptul că Transilvania şi o parte din  Câmpia Maghiară a fost acordată României, dieceza de Satu Mare s-a rupt în trei: 44 de parohii cu 80 de preoţi şi cu aproximativ 75.000 de enoriaşi au fost conectaţi la România, 44 de parohii cu 70 de preoţi şi 75.000 de enoriaşi au fost conectaţi la Cehoslovacia şi doar 14 parohii cu 16 preoţi şi 13.000 de enoriaşi au rămas în ţara mamă. După cel de al doilea dictat din Viena dieceza a fost reunită pentru un scurt timp, dar după cel de al doilea război mondial a fost mutilat definitiv.

De schimbările interioare au avut grijă episcopii şi preoţii diecezei. În cursul celor 200 de ani de istorie au luat fiinţă multe instituţii bisericeşti noi în dieceză: parohii, şcoli, cămine pentru studenţi şi bătrâni, congregaţii şi tagme de călugări şi-au început binecuvântata muncă. În 1821, în 1938 şi în 2004 sinoduri bisericeşti au sporit reînnoirea diecezei.

Istoria de 200 de ani a diecezei am sărbătorit cu demnitatea cuvenită. De aceea, am proclamat anul 2004 - An Jubiliar, pentru care am primit aprobarea Sfântului Scaun precum şi privilegiile obţinerii de indulgenţe.