Vineri în Curtuișeni, Tarna Mare şi Tisa se va celebra hramul bisericilor cu titlul Inima lui Isus, iar duminică, în centrul vechi al municipiului Satu Mare va avea loc hramul Diecezei Romano-Catolice de Satu Mare.
Mii de enoriaşi iau parte anual la hramul Diecezei Romano-Catolice de Satu Mare, majoritatea lor fiind din municipiu, dar vin și pelerini din diferite puncte ale diecezei, respectiv din țările vecine.
Respectul şi devoţiunea în cinstea Preasfintei Inimi a lui Isus are rădăcini de mai mult de un secol în dieceză, fiind introdus de Societatea lui Isus – ordinul iezuit. Centrul iezuiţilor din Satu Mare, biserica Calvaria a fost de la început locul Sfintelor Liturghii celebrate cu prilejul sărbătorii Preasfintei Inimi a lui Isus. Tot așa şi anul acesta, de hramul Inimii lui Isus, pe 10 Iunie, Sfintele Liturghii de limba română și germană vor fi celebrate în biserica Calvaria. De la ora 8, Pr. Leabu Marius, capelan al bisericii Sfânta Treime din Baia Mare va celebra Sfânta Liturghie de limba română, iar de la nouă jumate Pr. Kinczel István, paroh al comunității Sfânta Tereza a Pruncului Isus din Satu Mare, în limba germană.
Sfânta Liturghie de limba maghiară din anul 1999 se celebrează în piaţa din faţa Catedralei, unde va avea loc şi anul acesta, duminică de la ora 11. Predica va fi rostită de Labancz Zsolt SchP superior provincial al Ordinului Piarist din Ungaria.
Înainte de hramul diecezan, vineri 8 iunie, pe ziua sărbătorii Inimii lui Isus, bisericile din Curtuișeni, Tarna Mare şi Tisa vor celebra hramul. În Curtuișeni de la ora unsprezece cu predica preotului paroh din Șimian, Nagy János Csaba; în Tarna Mare tot de la ora unsprezece cu predica preotului paroh din Micula, Antku István; iar în Tisa, de la ora optsprezece cu predica preotului Linzenbold Szabolcs, capelan din Sighetu Marmației se va ține Sfânta Liturghie.