2024. decembrie. 22. Felicitam pe cei cu numele !
2024. decembrie. 22. Felicitam pe cei cu numele !

Hramul diecezan al Preasfintei Inimi a lui Isus

2021. iunie. 15.

După învestirea sa, care a avut loc la 16 aprilie 1888, episcopul Gyula Meszlényi a consacrat imediat dieceza Preasfintei Inimi a lui Isus. În acest an credincioșii au putut să sărbătorească pentru a 22-a oară hramul diecezan în fața Catedralei din Satu Mare, la care principalul celebrant și predicator a fost Excelența Sa dr. Ferenc Cserháti, episcopul auxiliar de Strigoniu și Budapesta, originar din Turulung, responsabil cu pastoraţia maghiarilor din străinătate.

La începutul sfintei liturghii, Excelența Sa, episcopul Eugen Schönberger, arhiereul diecezei noastre, l-a salutat pe Excelența Sa episcopul dr. Ferenc Cserháti, pe care papa Benedict al XVI-lea l-a numit în 2007 episcop titular de Centuria, iar servul lui Dumnezeu, episcopul Áron Márton, l-a sfințit preot acum 50 de ani.

Preasfințitul episcop Cserháti și-a început ideea introductivă cu o imagine din Vechiul Testament: ”Moise a adunat poporul ales în pustiu în fața unei stânci și a turnat apă din stâncă. Astăzi, Domnul nostru Isus Cristos i-a adunat pe credincioșii orașului și ai întregii dieceze în piața centrală a Sătmarului, astfel încât izvorul pur a Euharistiei să poată reîmprospăta sufletele tuturor oamenilor de bunăvoință și însetați de adevăr. ” – vorbitorul a făcut această paralelă, apoi i-a îndemnat pe credincioși să se ofere pe ei înșiși, rudele lor, dieceza și orașul lor iubirii Preasfintei Inimi a lui Isus.

Acesta a subliniat că, în ceea ce privește cultul Preasfintei Inimi a lui Isus, citându-l pe teologul Karl Rahner, Biserica nu ar putea renunța niciodată la vestirea și mărturisirea bunătății infinite și iubitoare de oameni a lui Dumnezeu, care a devenit deja o realitate prin învățătura și activitatea lui Isus Cristos.

În cadrul acestei sărbători, Evanghelia expune în fața credincioșilor acea scenă când, din inima lui Isus țintuit pe cruce, străpunsă de soldat cu sulița, curge sânge și apă. Sfântul Ioan Evanghelistul arată că sângele și apa care curg din coasta lui Isus sunt dincolo de însușirile naturale ale elementelor pământești. Sângele ca element viu dătător de viață, Pâinea Vieții, Euharistia; iar apa, ca și apa botezului, este baia renașterii, în care toți creștinii, când sunt botezați, se nasc din nou din apă și din Spiritul Sfânt. Prin apa acestui botez, credinciosul devine membru al Bisericii și se creează poporul Noului Testament al lui Dumnezeu, care, tocmai în relația sa cu Dumnezeu Mântuitorul, prinde viață și devine Biserica lui Cristos prin puterea Spiritului.

„Acest sânge și această apă indică faptul că din coasta străpunsă a lui Isus, din iubirea revelată a Inimii Sale Preasfinte, s-a întemeiat Biserica, comunitatea noastră, semnul și instrumentul mântuirii, și din aceasta s-au format și celelalte sacramente; mai presus de toate, prin apa botezului, am devenit creștini, purtători ai numelui lui Cristos ”.

Sângele și apa sunt, de asemenea, simbolul revărsării Spiritului Sfânt, care recreează în botez, iar cu Euharistia hrănește inima de piatră a omului și îi dă o inimă de carne vie (cf. Ez 11:19), care este capabilă să facă rodească până și pământul sterp, pentru că Spiritul iubirii lui Dumnezeu care se revarsă și recreează, prin Cuvântul și Pâinea vieții, reînvie inimile tuturor.

„Inima lui Isus reprezintă pentru noi plinătatea iubirii lui Dumnezeu și izvorul mântuirii. Astfel scoatem cu bucurie apă din fântâna mântuirii, mâncăm cu bucurie Pâinea Vieții, ca mergând pe urmele lui Isus Cristos, să fim asemenea lui și să împlinim voința Tatălui în toate lucrurile, să ne sfințim cu inima și sufletul prin preamărirea lui Dumnezeu și slujirea aproapelui. Inima lui Isus ne face să iubim așa cum ne iubește El. Dragostea Lui ne îndeamnă, ca prin exemplul său, să ducem o viață îndumnezeită în care să practicăm faptele de milostenie fizice și spirituale, să-l împăcăm pe Dumnezeu pentru păcatele noastre și pentru cei care s-au abătut de pe drumul mântuirii. Cu toate acestea, dragostea lui Cristos ne constrânge. Ne determină să acceptăm și să dăruim dragostea, ca să putem accepta să fim îndrumați de adevărul, bunătatea și iubirea divină și să credem în victoria lor finală, potrivit promisiunii Sale” – și-a încheiat omilia dr. Ferenc Cserháti, episcop auxiliar de Strigoniu și Budapesta.

La sfârșitul sfintei liturghii a urmat tradiționala procesiune euharistică, după care, întorcându-se la altar, credincioșii au recitat litania Preasfintei Inimi a lui Isus și, alăturându-se rugăciunii citite de preasfințitul episcop Cserháti, și-au reînnoit consacrarea către Preasfânta Inimă a lui Isus.

După procesiune, Excelența Sa, episcopul dr. Ferenc Cserháti, le-a dat celor prezenți binecuvântarea cu ocazia jubileului de aur al preoției sale. 

Anul tematic:

Viaţă în spiritualitate: