Se fac ultimele pregătiri pentru hramul Preasfintei Inimi a lui Isus, care va avea loc duminica, 5 Iunie.
Mii de enoriaşi iau parte anual la hramul Diecezei Romano Catolice de Satu Mare. Majoritatea sunt din municipiu şi pelerini din diferite puncte ale diecezei, dar în ultimii ani din ce în ce mai mulţi vin şi din Ungaria, respectiv Ucraina.
Respectul şi devoţiunea în cinstea Preasfintei Inimi a lui Isus are rădăcini şi trecut de mai mult de un secol în dieceză, fiind introdus de Societatea lui Isus - ordinul iezuit. Centrul iezuiţilor, biserica Calvaria a devenit astfel şi locul Sfintelor Liturghii de fiecare an, celebrate cu prilejul sărbătorii Preasfintei Inimi a lui Isus. La fel şi anul acesta în biserica Calvaria vor avea loc duminica 5 Iunie, Sfintele Liturghii de limba română - de la ora 8, celebrată de Pr. Diacu Anton, preot al Diecezei Romano Catolice de Iaşi - şi de limba germană - de la ora 9:30, celebrată de Pr. Tatár Zoltán János, paroh de Dindeştiu Mic.
Sfânta Liturghie de limba maghiară îşi are locul din anul 1999 în piaţa din faţa Catedralei, unde va fi celebrată şi anul acesta, duminica de la ora 11. Predica va fi rostită de Dr. Székely János, episcop auxiliar de Esztergom-Budapest.
Hramul Diecezei Romano Catolice de Satu Mare este celebrat aşadar de fiecare dată în duminica de după sărbătoarea Preasfintei Inimi a lui Isus, dar în dieceză, în afară de Calvaria mai există trei biserici cu acel titlu, şi care îşi sărbătoresc hramul vinerea, 3 Iunie: biserica din Curtuișeni, din Tarna Mare şi din Tisa. În primele două locaţii amintite Sfintele Liturghii vor începe de la ora 11, iar în Tisa de la ora 18.