2024. decembrie. 22. Felicitam pe cei cu numele !
2024. decembrie. 22. Felicitam pe cei cu numele !

Coronavirus - comunicat

2020. martie. 12.

Vă propunem la citit Comunicatul Conferinței Episcopilor Catolici din România.

Iubiți credincioși, dragi persoane consacrate, dragi preoți,

În acest an, Postul Mare capătă pentru noi, creştinii o dimensiune neaşteptată, datorită pandemiei cu Coronavirus, care ne pune în faţa fragilităţii vieţii şi ne provoacă la responsabilitate şi solidaritate.

Ca Păstori, asigurându-vă de rugăciunea noastră, dorim să vă exprimăm grija noastră părintească, să vă adresăm un cuvânt de încurajarea în acest timp de încercare și să vă împărtășim câteva îndemnuri și decizii necesare pentru a ne trăi viața de credință, în perioada următoare, ținând cont de măsurile de prevenție luate de autoritățile din țara noastră.

Respectând deciziile autorităților, privitoare la numărul maxim de participanți la evenimente desfășurate în spații închise, recomandăm parohiilor să caute să se organizeze pentru a facilita participarea în mod eșalonat a credincioșilor la Sfintele Liturghii și la alte reuniuni ocazionate de activități parohiale, iar acolo unde este necesar, preoții să suplimentele numărul de Liturghii și/sau să caute alte soluții (ex: în aer liber).  

Pentru a veni în întâmpinarea celor care nu pot participa la Sf. Liturghie în biserici și capele, s-au făcut demersuri pe lângă Televiziunea publică pentru transmisia în direct a Sfintei Liturghii duminicale, din Catedrala Sf. Iosif din București. Sfânta Liturghie în rit romano-catolic va putea fi urmărită atât la televizor, cât și pe canalul de YouTube al Televiziunii publice și pe TVR+. Programul acestor transmisii, ca și cel în alte limbi materne sau în alte rituri, va fi comunicat ulterior prin mijloacele de comunicare socială ale diecezelor și eparhiilor noastre. „Radio Maria” în limba română și „Mária Rádió Erdély” în limba maghiară sunt alte mijloace de unire în rugăciune și la Sfintele Liturghii transmise în diferitele limbi și rituri.

Încurajăm, de asemenea, parohiile și comunitățile religioase să folosească mijloacele de comunicare socială pentru a păstra comuniunea în rugăciune cu credincioșii şi să-i informeze pe credincioşi de posibilităţile pe care le au pentru a trăi, chiar dacă într-o manieră mediată, dimensiunea comunitară a vieții de credință.

Încurajăm parohiile, congregațiile religioase, asociațiile de laici care desfășoară activități social-caritative, să-i ajute pe cei aflați în nevoie, în această perioadă, pe vârstnici, persoanele bolnave, singure, care nu pot ieși din casele lor.

Preluând îndemnul Papei Francisc, îi încurajăm pe preoţi să răspundă cu grijă paternă solicitării bolnavilor şi familiilor lor, administrându-le sacramentele acelora care le cer. Asta înseamnă și asumarea responsabilității prezenței constante în mijlocul comunității păstorite, evitându-se călătoriile.

Pentru a reduce riscul răspândirii infecției, în biserici și capele trebuie dezinfectate suprafețele atinse frecvent. De asemenea, în sacristii trebuie să existe dezinfectant: înaintea fiecărei celebrări, nu numai preotul, dar și ministranții și sacristanii trebuie să-și dezinfecteze mâinile, mai ales în vederea momentului împărtășaniei când preoții trebuie să fie foarte atenți. Cât privește concelebrarea, preoților se recomandă împărtășania „per intinctionem”.

Insistăm ca toate persoanele care s-au întors în țară din zonele afectate de Covid-19 să colaboreze cu autoritățile și să respecte indicațiile pe care le primesc în ce privește regimul de carantină sau autoizolare. De asemenea, îi rugăm pe toți – laici, persoane consacrate, preoți – să respecte măsurile de prevenție recomandate sau impuse de autorități, și să se informeze numai din surse oficiale, în ce privește epidemia cu Coronavirus.

În această perioadă dificilă, atât pentru viața personală și socială, cât și comunitar-religioasă, să-i însoțim cu rugăciunea noastră pe toți cei afectați de acest virus, pe familiile lor, cadrele medicale și personalul din instituțiile care sunt implicate în combaterea epidemiei. În acest sens, se pot face şi rugăciuni speciale la Sf. Liturghie, iar la sfârşitul celebrărilor recomandăm una dintre rugăciunile propuse în anexă.

Vă încredinţăm pe voi toţi, familiile şi prietenii voştri, ţara noastră şi lumea întreagă ocrotirii Sfântului Iosif, soţul Preacuratei Fecioare Maria şi Tatăl purtător de grijă al lui Isus, a cărui sărbătoare o prăznuim în luna martie. Dumnezeu să ne binecuvânteze pe toţi,  să binecuvânteze ţara şi poporul nostru!

† Aurel Percă
Arhiepiscop Mitropolit de București
Președintele Conferinței Episcopilor Catolici din România

RUGĂCIUNI CARE POT FI DE FOLOS

Rugăciune rostită de Papa Francisc la Sanctuarul „Madonna del Divino Amore” miercuri, 11 martie 2020:

O Marie, tu străluceşti mereu pe drumul nostru

ca un semn de mântuire şi de speranţă.

Noi ne încredinţăm ţie, Tămăduitoarea bolnavilor,

care sub cruce ai fost asociată suferinţelor lui Isus,

păstrându-ţi credinţa neclintită.

Tu, Salvarea poporului roman,

ştii de ce anume avem nevoie

şi suntem siguri că ne vei da

pentru ca, aşa cum s-a întâmplat la Cana Galileei,

să revină din nou bucuria şi sărbătoarea

după acest moment de încercare.

Ajută-ne, Maica Iubirii Divine,

să ne conformăm voinţei Tatălui

şi să facem ceea ce ne va spune Isus,

care a luat asupra sa suferinţele noastre

şi s-a împovărat cu durerile noastre

pentru a ne conduce, prin cruce,

la bucuria învierii. Amin.

Sub ocrotirea ta alergăm, Sfântă Născătare de Dumnezeu. Nu ne dispreţui rugăciunile în nevoile noastre, ci ne mântuieşte pururi de toate primejdiile, Fecioară slăvită şi binecuvântată.

Rugăciune în vremuri de încercare

(Rugăciune propusă de Conferința Episcopală Italină. Oficiul național pentru pastorația sanitară)

O, Dumnezeule atotputernic și veșnic, odihnă în osteneală, sprijin în slăbiciune: de la Tine toate creaturile primesc forță, existență și viață. Venim la Tine pentru a invoca milostivirea ta pentru că astăzi ne confruntăm din nou cu fragilitatea condiției umane, trăind experiența unei noi epidemii virale.

Ție ți-i încredințăm pe cei bolnavi și familiile lor: dăruiește vindecare trupului, minţii şi spiritului lor.

Ajută-i pe toţi membrii societăţii să-şi desfăşoare propria misiune şi să întărească spiritul de solidaritate dintre ei.

Sprijină-i şi mângâie-i, în îndeplinirea slujirii lor, pe medici, pe lucrătorii sanitari aflaţi în prima linie şi pe toţi cei care oferă servicii de îngrijire.

Tu care eşti izvorul oricărui bine, binecuvântează din belşug familia umană, îndepărtează de la noi orice rău şi dăruieşte o credinţă neclintită tuturor creştinilor.

Eliberează-ne de epidemia care ne-a lovit ca să ne putem întoarce senini la ocupaţiile noastre cotidiene şi să te lăudăm şi să-ţi mulţumim cu inimă reînnoită.

În Tine ne încredem şi către Tine înălţăm rugăciunea noastră pentru că Tu, o Părinte, eşti dătătorul vieţii, şi împreună cu Fiul tău, Domnul nostru Isus Cristos, în unire cu Duhul Sfânt, vieţuieşti şi domneşti în vecii vecilor. Amin.

Maria, tămăduitoarea bolnavilor, roagă-te pentru noi!

Anul tematic:

Viaţă în spiritualitate: