2024. decembrie. 23. Felicitam pe cei cu numele !
2024. decembrie. 23. Felicitam pe cei cu numele !

Avem nevoie de tineri!

2018. iulie. 26.

A început Întâlnirea Națională a Tineretului Catolic la Satu Mare: „Pentru astfel de tineri, merită să facem orice jertfă” - zicea episcopul gazdă, Ps. Eugen Schönberger, la deschiderea întâlnirii.

Peste o mie de participanți înregistrați din toată țara și mulți musafiri au fost prezenți și au simțit bucuria revederii. Cu stegulețe și inscripții au sosit tinerii din diferitele regiuni ale țării, cu îmbrățișări sincere și-au exprimat bucuria– așa a început Întâlnirea Națională a Tineretului Catolic pe 25 iulie, la Satu Mare.

Cei veniți din alte părți ale țării au fost așteptați la gară, conduși mai întâi la locul cazării iar mai apoi la Grădina Romei, locația principală a întâlnirii. Acolo, de la ora 19 a avut loc deschiderea oficială.

Primul, care s-a adresat tinerilor, a fost episcopul gazdă, PS. Eugen Schönberger. Preasfinția Sa a salutat episcopii și demnitarii prezenți – pe PS. Virgil Bercea episcopul Eparhiei Greco-Catolice de Oradea și responsabilul pentru pastorația tineretului din cadrul Conferinţei Episcopilor Catolici din România, pe Tamás József, episcop auxiliar al Arhidicezei Romano-Catolice de Alba Iulia, pe Victor Opaschi, secretarul de stat pentru culte, pe Maskulik Csaba, managerul municipiului Satu Mare, care l-a reprezentat pe primarul Kereskényi Gábor – dar și pe toți preoții, călugării și pe tinerii, care au simți importanța întâlnirii. A mulțumit în mod special tinerilor pentru prezența lor, la cea mai mare, și singura întâlnire a tineretului catolic, care are loc din trei în trei ani. I-a încredințat pe toți cei prezenți ocrotirii Fecioarei Maria, patroana întâlnirii din Satu Mare. „Ne bucurăm, că dieceza noastră, și mai ales, orașul nostru, Satu Mare este gazda Întâlnirii Naționale a Tineretului Catolic din România. Este o mare bucurie pentru mine, că alături de musafirii din Passau și Székesfehérvár, mai mult de o mie trei sute de tineri din toate colțurile țării și-au exprimat dorința de a participa la Întâlnirea Națională a Tineretului Catolic, și de a da mărturie în fața a întregii lumi despre darurile lui Dumnezeu. Sfântul Arhanghel Gabriel i-a zis Mariei: <<Nu te teme Marie, pentru că ai aflat har la Dumnezeu.>> Eu cred că aceste cuvinte sunt valabile și pentru noi. Trebuie să ne învingem temerile pentru a putea crește în iubire și în înțelegere reciprocă, ca să găsim drumul spre unitate – drum pe care ni-l arată Maria prin Fiul ei, Isus Cristos. Pe adevărații ucenici a lui Isus Cristos nu talentele sau abilitățile naturale îi diferențiază de restul oamenilor, ci hotărârea fermă de a-l urma pe Isus. Eu, în tinerii, care îl urmează pe Cristos, văd viitorii preoți, călugări, călugărițe, doctori creștini, profesori, politicieni, muncitori, agricultori, viitorii tați și mame, în care doresc să cred. Biserica și națiunea noastră are nevoie de tineri, care cu libertate și curaj îndrăznesc să meargă împotriva curentului, și cu tărie și entuziasm își mărturisesc credința în Dumnezeu. Pentru astfel de tineri, merită să facem orice jertfă.”

PS. Virgil Bercea episcopul Eparhiei Greco-Catolice de Oradea și responsabilul cu pastorația tineretului din cadrul Conferinţei Episcopilor Catolici din România a numit tinerii prezenți sarea pământului, și lumina lumii: „Nu vă temeți! Suntem mulți sau puțini? Unii o să zică că suntem mulți, alții o să zică că suntem prea puțini! Dar nu uitați cuvintele Mântuitorului, care spune, <<Voi sunteți sarea pământului, voi sunteți lumina lumii!>> Când trebuie să punem sarea în mâncare, nu trebuie să fim foarte generoși, ci se pune cu mare atenție, pentru că tocmai această sare dă gustul și sensul la ceea ce facem. Iar lumina trebuie să răsară din sufletul nostru, ea ne este transmisă de Mântuitorul nostru. Ne regăsim anul acesta la Satu Mare, Sfântul Părinte Papa Francisc știe prin nunțiul nostru, că suntem aici, iar nunțiul va veni și ne va fi alături. Iar eu vă salut în numele tuturor episcopilor din Conferința Episcopală!”

Maskulik Csaba, managerul municipiului Satu Mare a transmis un mesaj de bun venit tinerilor catolici, pe care Satu Mare îi așteaptă mereu înapoi acasă: „Sătmarul vă primește, simțiți-vă ca acasă! Tineretul este așteptat de toate comunitățile. După cum transmite și sloganul nostru, suntem un oraș în mișcare. Acum, voi sunteți cei care pun orașul în mișcare. Datorită vouă, celor peste o mie două sute de tineri, orașul nostru, pentru câteva zile, s-a întinerit. Sper din tot sufletul că veți pleca cu amintiri frumoase, încărcați spiritual și cu noi prietenii legate, și veți fi dornici să reveniți în orașul nostru!”

Victor Opaschi, secretarul de stat pentru culte, fiind prezent la eveniment a felicitat Biserica Catolică din România, și pe tinerii prezenți care „cu energie, entuziasm și cu bucuria de a fi împreună, marchează în mod deopotrivă simbolic și foarte practic, vocația comunitară a solidarității și a deschiderii către celălalt, pe care credința le înrădăcinează în inima omului.”

După discursurile oficiale, tinerii au cântat în limba română și maghiară imnul întâlnirii „Împreună te așteptăm”, iar apoi a urmat un concert a formației The Phoenix SM. Întâlnirea însă doar a început, urmând, ca în zilele următoare să ofere tinerilor cateheze, programe culturale, momente de rugăciune și distracție, ateliere și programe alternative, în special de caritate, toate să îi aducă mai aproape de propria persoană, unul de celălalt, și mai ales de bunul Dumnezeu.

Anul tematic:

Viaţă în spiritualitate: