2024. decembrie. 23. Felicitam pe cei cu numele !
2024. decembrie. 23. Felicitam pe cei cu numele !

Ajutorarea este distribuirea vieţii

2018. noiembrie. 21.

Când ajutăm, se întâmplă o dăruire şi primire reciprocă, dar într-un mod foarte adânc - a spus Pr. Solomalyer Sándor la evenimentul organizat de ziua Sfintei Elisabeta.

Pentru a şasea oară s-au rugat împreună pentru săraci comunităţiile de caritate ale Diecezei Romano-Catolice de Satu Mare la statuia Sfintei Elisabeta din Satu Mare în data de 19 noiembrie - Sfânta fiind exemplul ajutorării săracilor. La ora 14 s-au adunat reprezentanţii instituţiilor şi a grupurilor de caritate împreună cu enoriaşi. Celor prezenţi Pr. Solomalyer Sándor, parohul comunităţii Hildegarda i-a vorbit despre importanţa ajutorării prin pilda Sfintei Elisabeta.

Datorie fundamentală este pentru creştini, să acorde ajutor - a început discursul lui. "Când ajutăm pe cineva, nu facem ceva deosebit, facem doar datoria noastră. Mulţi îşi caută scuze ca să nu trebuiască să se implice, dar astea sunt minciuni. Cine îşi urmează pe Isus, înţelege vocaţia lui. Aşa, cum a înţeles şi Sfânta Elisabeta, care chiar a trăit pentru cei nevoiaşi. Prin exemplul ei putem înţelege, pentru a ajuta trebuie să ieşim din zona noastră de confort, lăsăm ca suferinţa celuilalt să ne atingă inimile. Fiecare persoană, care suferă, are nevoie în primul rând să fie tratat ca şi om, să fie respectat, să simtă iubirea noastră. Dar nu doar el are nevoie de iubirea noastră, ci la rândul nostru şi noi avem nevoie să primim de la el iubire frăţească. Se întâmplă o dăruire şi primire reciprocă, dar într-un mod foarte adânc. Asta ne transformă vieţile. Sfânta Elisabeta însă a ajuns la cel mai mare nivel al ajutorării, când s-a făcut părtaş de suferinţele celorlalţi, trăind în cadrul lor, şi ca şi ei. Acesta este nivelul cel mai evanghelic al actelor de caritate.  Domnul nostru Isus s-a făcut părtaş de viaţa noastră, când s-a făcut om, dar acesta face de fiecare dată când apare în Euharistie, în fiecare Sfântă Liturghie. Când ajutăm, acesta poate să fie ca o muncă, efectuarea unor sarcini, dar poate fi şi o deschidere a inimilor noastre, o primire a săracilor în vieţile noastre. Aşadar ajutorarea se face prin distribuirea vieţilor noastre. Eu cred că mai avem mult de învăţat de la Sfânta Elisabeta..."

La statuia de lângă piaţa mică au recitat o poezie, enoriaşii, reprezentanţii comunităţilor şi a instituţiilor prezente au depus flori, dar s-au şi rugat împreună. După evenimentul public, o parte dintre organizaţiile de caritate a Diecezei Romano-Catolice de Satu Mare - Organizaţia Caritas a Diecezei Satu Mare, Serviciul de Ajutor Maltez, Centrul Fericitul Scheffler János, Biroul pentru Pastoraţia Bolnavilor şi Biroul Pastoral al Episcopiei, respectiv grupurile de diaconie de la diferitele parohii - s-au dus să distribuie mâncare caldă săracilor în patru locaţii din municipiului Satu Mare.

În concordanţă cu evenimentul din Satu Mare s-au mai organizat ore de rugăciune şi distribuiri de alimente: în 18 noiembrie în Turulung şi Beltiug, luni în Sighetu Marmaţiei, iar marţi în Baia Mare.

 

 

Anul tematic:

Viaţă în spiritualitate: