P 795 / 2021.
Scrisoare PASTORALĂ DE CRĂCIUN
S-a scris despre Sf. Ludovic Grignon de Montfort că a întâlnit pe strada principală a orașului un cerșetor care ședea înfometat, epuizat, acoperit de răni. Fără ca cerșetorul să-l fi rugat, și-a pus brațul în jurul său, l-a ridicat pe umăr și l-a dus la mănăstire. Era noaptea târziu, iar poarta închisă. Sfântul a început să bată cu putere și să strige: Deschideți-i porțile lui Isus!
DRAGI CONFRAȚI PREOȚI ȘI CĂLUGĂRI, ONORATE CĂLUGĂRIȚE, DRAGI CREDINCIOȘI!
În Anul Providenței din Dieceza noastră și în Anul Familiei al Bisericii Universale, nu ar putea exista o invitație mai frumoasă de Crăciun: Deschideți-i porțile lui Isus!
Dragostea providențială a lui Dumnezeu a intrat în lumea noastră cu un miracol ce depășește înțelegerea noastră omenească, prin misterul Întrupării. Astăzi, îngenunchem în fața acestui mister fără nicio dificultate, întrucât cu ochii noștri spirituali vedem un Prunc nou-născut într-un staul sărac, culcat într-o iesle, privindu-ne prin ochii lui Dumnezeu. Cine ești Tu, micuțule Isus, a cărui naștere o sărbătorim astăzi?
La sfânta liturghie ne rugăm așa: „Cred într-unul Domn Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, unul născut, care din Tatăl s-a născut mai înainte de toți vecii,... născut dar nu creat, de o ființă cu Tatăl... S-a întrupat de la Spiritul Sfânt, din Maria Fecioară și s-a făcut om”.
Frați și Surori! Pentru a înțelege mai bine cine este de fapt Isus Cristos, trebuie să împrospătăm învățătura Sfintei noastre mame Biserici despre întrupare. Din voința Tatălui cu participarea Spiritului Sfânt, a doua persoană dumnezeiască, Fiul lui Dumnezeu, Cuvântul lui Dumnezeu, a luat trup și suflet omenesc din Preacurata Fecioară Maria, s-a contopit cu natura umană în pântecele ei și a început să existe ca ființă omenească. A rămas cel care era, Fiul lui Dumnezeu, și a devenit cel care nu era până acum – om - Fiul Omului. De aceea, Isus Cristos este Dumnezeu adevărat prin nașterea Sa eternă din Tatăl și om adevărat prin nașterea Sa din Fecioara Maria.
Dragi Frați și Surori! Pe lângă taina Sfintei Treimi, al doilea mare mister al credinței noastre este întruparea. Oricum am explica rațiunii umane, aceasta rămâne o taină de neînțeles. Cu toate acestea, Dumnezeu cel Providențial, a dezvăluit-o, pentru că a vrut, printre altele, să ne comunice două lucruri foarte importante.
În primul rând, că Dumnezeu ne iubește și dorește să ne mântuiască. Trimițându-L pe Fiul Său unul născut în lume, Dumnezeu ne dovedește că nu vede omenirea ca pe o mulțime pierdută. El ne prețuiește, ne apreciază eforturile, munca noastră, de vreme ce Isus Cristos S-a făcut om pentru noi, și-a asumat viața, munca, eforturile, durerile ba chiar și moartea noastră. Astfel, El a arătat că viața umană are un scop și o finalitate. Nu poate exista nicio îndoială pentru noi că și scopul nostru suprem este Dumnezeu și comuniunea cu El în deplină cunoaștere și iubire, adică mântuirea.
În al doilea rând, în misterul întrupării, Dumnezeu sugerează că această speranță a noastră nu este un vis zadarnic, ci o certitudine incontestabilă. De la întruparea lui Isus Cristos, istoria omenirii a devenit o poveste a mântuirii. Dumnezeu ne-a făgăduit mântuirea. Datorită lui Isus Cristos, El este atât de dedicat, încât nu-și mai poate retrage această promisiune. Mântuirea nu poate fi ștearsă din istoria omenirii. Oricum te-ai simți, Isus a venit la tine și pentru tine și te iubește așa cum numai Dumnezeu te poate iubi. A devenit copil mic pentru tine, s-a răstignit pentru tine, se ascunde pentru tine sub forma pâinii și a vinului - dar într-o zi va fi al tău! Îmbrățișează-l și zâmbește-i!
S-a întâmplat demult. Era o noapte de decembrie rece și umedă, nu cu mult înainte de Crăciun. Părintele paroh și-a propus din nou să facă o ultimă încercare în cazul unui cuplu care dorea să divorțeze. De luni de zile încerca să-i împace. Va încerca din nou astăzi. Cei doi locuiesc împreună de 32 de ani, dar căsnicia lor este în criză de câțiva ani. S-au înstrăinat unul de celălalt în anii războiului.
- Așadar, cum v-ați hotărât? - Cu fața înțepenită, bărbatul a răspuns abia auzit: așa cum ne-am înțeles, domnule paroh. Ar fi un iad să rămânem împreună.
Au amuțit toți trei. Tăcerea a fost întreruptă de sunetul soneriei. Femeia deschise ușa. Poștașul stătea acolo și înmână femeii surprinse telegrama. Femeia a preluat-o, a deschis-o și a citit năucită: „Azi sosesc la graniță, vin mâine, fiul vostru!”. Stătea acolo consternată.
Ei bine, băiatul trebuie să vină acasă din prizonierat tocmai acum, când rămâne de două ori fără un cămin? Dintr-o nenorocire în alta?
Bărbații așteptau în tăcere înăuntru. Ea a apărut ezitant în prag, s-a oprit, apoi a spus în cele din urmă cu o voce tremurândă: „Vine băiatul!”
Soțul se holbă la ea, apoi se bâlbâi și repetă cuvintele: Vine băiatul! Ea a încuviințat din cap și lacrimi i-au țâșnit din ochi. Bărbatul plângând în hohote, și-a ascuns fața în mâini. Apoi, adunându-și toate puterile, s-a ridicat și, fără să-și ia ochii de la femeie, s-a îndreptat spre ea. Nu au vorbit, dar ochii lor au trădat totul, iar până la urmă s-a întâmplat o minune. Ceea ce nu au reușit de luni de zile, s-a realizat în câteva clipe printr-o propoziție: Vine băiatul, vine fiul!
Preotul paroh a părăsit neobservat încăperea, iar în drum spre casă s-a bucurat în ceața cenușie de decembrie, repetând: Vine Fiul! (Calendarul Catolic, 2016.)
Dragi frați și surori! Deschideți-i porțile lui Isus! Știm deja cine vine. Fiul, Fiul lui Dumnezeu și fratele nostru, și cine-i deschide ușa, cine îl primește, nu spun că problemele sale vor trece, că nu va fi nicio durere în viața sa, însă toate vor căpăta un sens. Da, chiar și această epidemie actuală, ba chiar și moartea. În Anul Familiei, ne uităm la Pruncul culcat în iesle, care a putut să renunțe la tot, în afară de familie. Privind la el, înțelegem tandrețea iubirii lui Dumnezeu, blândețea cu care iubește fiecare familie.
Vine Fiul! Ne-am pregătit pentru sosirea Lui în timpul Adventului. El este Emanuel, Dumnezeu cu noi, care ne bate și acum la ușa sufletelor în Preasfântul Sacrament al Altarului. Fiul, Isus Cristos, este mărturia mântuirii noastre, care a devenit fratele nostru. Și așa va fi mereu, până în ziua de pe urmă, când dorințele noastre se vor împlini și toată omenirea, ca mare familie, va avea loc la masa veșnic sărbătorească a lui Dumnezeu.
Dragi credincioși! Permiteți-mi să le mulțumesc cu această ocazie solemnă confraților preoți, călugărilor și călugărițelor, precum și colegilor mei care lucrează în Organizația Diecezană Caritas pentru slujirea și corectitudinea lor plină de sacrificii în aceste vremuri grele. De asemenea, le mulțumesc iubiților credincioși ai diecezei noastre și tuturor binefăcătorilor pentru sprijinul lor material, prin care au făcut posibilă buna funcționare a instituțiilor noastre. Le mulțumesc angajaților noștri, voluntarilor și consilierilor parohiali pentru munca onestă și asiduă desfășurată în cadrul parohiilor și instituțiilor din dieceză. Dumnezeu să-I răsplătească însutit!
Și, în sfârșit, trimițându-vă binecuvântarea mea arhierească, vă urez tuturor sărbători de Crăciun pline de haruri și un An Nou binecuvântat de Dumnezeu, liniștit și fericit:
În Solemnitatea Nașterii Domnului - Crăciunul anului 2021,
† Episcopul Eugen
