SCRISOARE CIRCULARĂ
CU PRIVIRE LA ALEGERILE LOCALE
Îi rog pe confrații preoți să citească următorul apel la anunțurile de la sfârșitul fiecărei sfinte liturghii din zilele de 20 și 27 septembrie.
Dragii mei credincioși!
Vă reamintesc, înainte de viitoarele alegeri locale, că a vota nu este doar un drept, ci o îndatorire de conștiință. Conciliul Vatican II subliniază: „Să-și amintească toți cetățenii de dreptul și datoria lor de a-și folosi votul liber pentru promovarea binelui comun”(cf. Constituției pastorale privind Biserica în lumea contemporană - Gaudium es Spes 75 a). O importanță deosebită o are, din punctul de vedere al evoluției pe mai departe a Bisericii noastre și al bunăstării poporului nostru, susținerea intereselor noastre comune în deplină unitate. La fiecare alegere putem influența în bine sau în rău viitorul nostru și al copiilor noștri. De aceea, niciunul dintre noi nu poate să spună că nu merge să voteze pentru că „oricum e totuna” și „ce contează votul său”.
Îi rog, așadar, pe credincioșii mei, ca în data de 27 septembrie să meargă să voteze, ba chiar să-i îndemne la aceasta și pe cei indiferenți, ca să nu decidă alții în locul lor. Ascultându-ne conștiința, să-i votăm pe acei candidați și să avem încredere în acei conducători care au reprezentat și până acum cu corectitudine și rodnicie interesele religioase și sociale ale comunității noastre și doresc să lucreze în viitor pentru acestea potrivit celor mai bune cunoștințe și aptitudini.
Îl rog pe Dumnezeu să ne dea tuturor înțelepciune pentru a lua cea mai corectă decizie.
† Eugen
Episcop
2020, în Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci