COMUNICATE DIECEZANE – II./2019.
P 292 /2019.
Îi rog pe stimaţii confraţi preoţi ca în prima zi a Paştelui să se citească la sfânta liturghie.
„Pentru că încă nu cunoșteau Scriptura: că El trebuia să învie din morți!”
Dragi Frați și Surori în Cristos aflați în sărbătoare!
Apostolii nu au înțeles de multe ori, nici înainte de Înviere, ceea ce dorea Isus să le spună. S-a întâmplat adeseori să nu priceapă adevăratul conținut și semnificația reală a vreunui miracol. Dar au simțit, ba chiar au și mărturisit, că El este Mesia, Sfântul lui Dumnezeu, ale cărui fapte sunt de la Dumnezeu și ale cărui cuvinte sunt dătătoare de viață veșnică. Tocmai de aceea, pentru că îl considerau pe Isus ca adevăratul Mesia, nu au putut să-și împace convingerea mărturisită despre Mesia cu suferința și moartea Sa. Credeau că Mesia nu poate să moară. Dacă ar muri, atunci acest fapt ar demonstra că nu el este Mesia. Realitatea învierii lui Isus a trebuit să corecteze această concepție greșită a apostolilor. Cât de greu le-a fost să înțeleagă că Isus trebuia moară în suferință, tocmai pentru a dovedi, prin învierea Sa, că este Mesia care, biruind și moartea, trăiește de-a pururi.
Bieții apostoli, cât de nedumeriți au stat în fața pietrei rostogolite, a mormântului gol, a giulgiurilor, acceptând cu greu și îndoială până și adeverirea Învierii, neștiind multă vreme ce atitudine să adopte. Desigur, au avut de așteptat 50 de zile ca să înțeleagă ce s-a întâmplat. Au avut de așteptat venirea Spiritului Sfânt, ca să-și amintească de toate cele spuse de Isus despre dragostea Tatălui, despre posibilitatea unei noi vieți, iertarea păcatelor, într-un cuvânt – despre răscumpărare.
Dragi Frați și Surori! Ce mare dar și har este faptul că noi putem deja sărbători în lumina Rusaliilor, plini de harul Spiritului Sfânt, misterul mântuirii noastre – moartea pe cruce și învierea lui Isus Cristos. Triduumul Pascal, prin celebrările sale, a comemorat evenimentele. Am fost cuprinși, fără îndoială, de compasiune și durere. Povestea suferințelor lui Isus ne-a impresionat și zguduit pe toți. Dar din toate aceste întâmplări s-a revărsat spre noi iubirea nesfârșită a Tatălui, care L-a dat pentru noi pe Fiul Său unul-născut, precum și iubirea nesfârșită a lui Isus, care și-a dat viața pentru prietenii Săi. A murit pentru noi. L-au îngropat, dar a treia zi a înviat, ca să le dea viață eternă celor care cred în El și să-i conducă la gloria lui Dumnezeu. Acesta este, Aleluia!, fundamentul bucuriei noastre pascale!
Dragi Frați și Surori! Apostolii au înțeles, până la urmă, că Isus trebuia să învie din morți, dar și că ei trebuie să vestească și să mărturisească că „el a fost pus de Dumnezeu judecător al celor vii și al celor morți.” (Fapt. Ap. 10, 42b) De-atunci au trecut aproape 2000 de ani. Dar noi, am înțeles, oare, ce înseamnă pentru noi învierea lui Cristos?
Să ne amintim cuvintele Sf. Paul din lectura de astăzi: „...ați înviat împreună cu Cristos...căci voi ați murit și viața voastră este ascunsă împreună cu Cristos în Dumnezeu!” (Col 3, 1a,3) Viața noastră cu Cristos ESTE deja în Dumnezeu. E adevărat, încă ascunsă, dar va fi vădită. Să mărturisim, așadar, cu sinceritate că toți tânjim după laude, distincții, glorie. Isus cel înviat ne îndeplinește această dorință strămoșească, împărtășindu-ne din propria Sa slavă. Această glorie autentică izvorăște din interior, acolo unde Dumnezeu sălășluiește în noi, și ne luminează întreaga existență cu strălucirea sa. Thomas Merton afirmă că, dacă am vedea cât de diferită este gloria lui Dumnezeu față de ceea ce numim noi glorie sau slavă, am muri de dragostea pe care am simți-o față de El. Învierea lui Cristos înseamnă pentru noi că am ajuns în cea mai intimă comuniune de viață cu Domnul glorificat. Dar, ca învierea lui Cristos să nu rămână pentru noi doar un adevăr de credință abstract, care nu ne afectează viața de toate zilele, ci să devină o realitate vie, vă rog Fraților și Surorilor, să rostiți din inimă, împreună cu mine, această mică rugăciune: „Doamne, Isuse, am nevoie de Tine. Îți mulțumesc că ai murit pe cruce pentru mine. Îți deschid poarta vieții mele și Te primesc ca pe Domnul meu și Răscumpărătorul meu. Tu să-mi îndrumi viața. Fă-mă așa cum vrei tu să fiu. Amin.”
Dacă ai făcut această rugăciune cu sinceritate, El poposește la tine și rămâne cu tine. Îți înnoiește viața, ți-o umple de pace și bucurie precum și cu acea credință că vei avea parte și de gloria Sa. În Anul Harului al diecezei noastre nu aș putea cere un lucru mai important decât ca harurile lui Isus cel Înviat să-i umple și să-i înnoiască pe toți credincioșii mei.
Cu aceste gânduri le urez confraților preoți, călugărilor și călugărițelor, dragilor mei credincioși și tuturor oamenilor de bunăvoință sărbători pascale pline de bucurie și bogate în haruri. Cristos a înviat!
Satu Mare, 2019, în Sărbătoarea Paștelui
† Eugen
episcop
