Dragi Fraţi şi Surori în Cristos aflaţi în sărbătoare!
La sfânta liturghie de sfârşit de an şcolar al absolvenţilor de liceu se aude de multe ori din gura acestora şi a educatorilor că acum vor păşi în viaţa scrisă cu litere mari.
Expresia „viaţă cu majuscule” a devenit cu adevărat o realitate la primul Paște şi ce bine ar fi dacă fiecare şcoală ne-ar orienta spre această viaţă cu majuscule. Căci poate fi numită viaţă cu majuscule, cea care se sfârşeşte cu moarte? În lumea aceasta, în afară de Isus Cristos, nimeni nu a îndrăznit să susţină despre sine că „…eu sunt Viaţa!” E adevărat că, atunci când a făcut această afirmaţie, nici măcar apostolii nu au înţeles, nu au luat-o în serios, şi-au adus aminte de ea doar după Învierea Sa şi, în lumina Paştelui, au privit cu uimire la adevărul spuselor Sale. Învierea lui Isus poate fi numită singura „viaţă cu majuscule”, în urma căreia nu mai există moarte.
Mormântul gol al lui Isus i-a surprins pe femei şi pe apostoli. Ei au mai văzut înviere. Au fost de faţă la învierea lui Lazăr, la învierea fiicei lui Iair şi a tânărului din Nain, dar nu era nicio urmă de îndoială că aceştia vor muri din nou. Dacă Isus înviase asemenea lor, exista temerea că va veni Pilat cu soldaţii săi şi-L vor omorî cu şi mai mare cruzime şi poate nu vor scăpa nici adepţii săi. Cum să aprecieze situaţia? Mormântul este gol. Giulgiul în care au înfăşurat trupul lui Cristos este intact. Lazăr a fost dezlegat din giulgiu ca să poată să meargă. Aici, Isus, pur şi simplu, a dispărut din giulgiu…Apostolii nu puteau să inventeze învierea!...Până şi discipolii de la Emaus le spun străinilor care li s-au alăturat că „ unele femei dintr-ale noastre ne-au uimit. Fuseseră la mormânt dis-de-dimineaţă şi nu i-au găsit trupul.” Isus trebuie să le explice din toţi profeţii cele referitoare la El, ca ei să înţeleagă că Mesia trebuia să învie din morţi. Această înviere nu aveau de unde să o cunoască apostolii căci, potrivit credinţei lor, Mesia nu putea să moară. Cu toate acestea, Isus a murit. Dar din întâlnirile, discuţiile cu cel Înviat au înţeles că El este Mesia, care a biruit moartea, care nu mai poate muri şi care domneşte până şi asupra morţii.
Acestei recunoaşteri, convingeri i-au devenit martori apostolii, căci Isus le-a poruncit să vestească la tot poporul şi să mărturisească că El este cel pe care Dumnezeu l-a desemnat să-i judece pe cei vii şi pe cei morţi. Despre aceasta dă mărturie Biserica şi acest lucru trebuie să-l dovedească orice creştin, dacă se consideră unul autentic!
Apostolii au îndeplinit ceea ce le-a cerut Isus. Biserica face acest lucru pe măsura posibilităţilor sale de 2000 de ani. Întrebarea este doar aceasta: noi, dragi Fraţi şi Surori, facem acest lucru? Viaţa noastră dă mărturie oare despre credinţa noastră în Cristos cel Înviat, despre comuniunea noastră cu El? Această viaţă scrisă cu majuscule ne aşteaptă! Cunoaştem oare acest lucru? Se desluşeşte oare această realitate în noi, în viaţa noastră? Cuvintele Sfântului Paul nouă ni se adresează: „Fraţilor, dacă aţi înviat împreună cu Cristos, căutaţi cele de sus, unde Cristos şade la dreapta lui Dumnezeu! Cugetaţi la cele de sus, şi nu la cele de pe pământ, căci voi aţi murit şi viaţa voastră este ascunsă împreună cu Cristos în Dumnezeu!" Trăieşte cu adevărat în Dumnezeu, ia în serios viaţa cu majuscule acel părinte care, de exemplu, putând să aleagă pentru copilul său o şcoală, alege una de stat în locul uneia catolice? Nu contează că acolo nu va auzi de Dumnezeu, nu vor fi exerciţii spirituale, liturghii comune. El crede că pentru copilul său este mai importantă recunoaşterea lumească decât viaţa sa eternă, mântuirea sa. Nu ar trebui oare, ca în acest caz, să-l lovească în piept pe părintele creştin cuvântul lui Isus „Aşadar, ce i-ar folosi omului de-ar câştiga lumea întreagă, dacă şi-ar pierde sufletul? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său?” Pentru cine nu îşi asumă credinţa, pentru cine nu se poate sacrifica pentru credinţă, credinţa nu are nicio valoare. Acea persoană care nu se poate sacrifica pentru Isus, nici nu-l iubeşte pe Cristos cel Înviat şi refuză răscumpărarea. Alege acea viaţă, care se termină cu moartea. Cât de creştină este o astfel de persoană?
Adevărata viaţă cu majuscule este viaţa celui Înviat. Este o viaţă tainică în Dumnezeu cu Cristos, care poate începe încă de pe-acum, în această lume, în cei care Îl primesc, Îl cheamă în viaţa lor.
Ce bine le-a fost apostolilor, până şi primilor creştini - ar putea mulţi să spună. Ei au putut să-L vadă, să-L asculte pe Isus, au mâncat şi au băut cu El. Dar noi?... Nici noi, fraţilor şi surorilor, nu suntem mai dezavantajaţi decât ei. Fericitul Henry Newman spune: „apostolii L-au văzut pe Isus, dar nu L-au cunoscut; noi îl cunoaştem, doar nu-L vedem.” Aceasta este realitatea sfintei liturghii, acesta este Preasfântul Sacrament al Altarului şi sfânta împărtăşanie. Aici este prezent Cristos aşa cum Îl ştim noi, deşi pentru ochii noştri într-un mod invizibil, dar adevărat. Îi aduce laolaltă pe cei care cred în El şi face din ei o comunitate, o comuniune în Cristos. Dar pentru aceasta trebuie să participăm la fiecare liturghie duminicală, să ne cuminecăm des, cu alte cuvinte - să ne întâlnim cu cel Înviat. La aceasta ne invită pe toţi şi al doilea An al Comuniunii în Cristos în dieceza noastră. Şi eu mă rog pentru aceasta şi mi-aş dori foarte mult o comunitate cât mai vie, atât diecezană, cât şi parohială şi familială!
Acest dar al comuniunii vii cu Cristos cel Înviat îl cer de la Atotputernicul Dumnezeu pentru Credincioşii mei şi cred că îl va oferi tuturor celor care îl caută, care sunt gata să-L primească pe cel Înviat şi să înceapă de pe-acum cu El o viaţă cu majuscule.
Cu aceste gânduri le urez Confraţilor Preoţi, Persoanelor consacrate şi fiecărui drag Credincios sărbători pascale pline de haruri.
Satu Mare, în Sărbătoarea Învierii Domnului 2017
† Eugen
episcop
