DRAGI CONFRAŢI PREOŢI ŞI CĂLUGĂRI, ONORATE CĂLUGĂRIŢE,
DRAGII MEI CREDINCIOŞI!
Potrivit unui străvechi ritual, Sfânta noastră Maică Biserică vesteşte cu acest cântec venirea Domnului precum şi îndatoririle credincioşilor în Advent: „Ecce, carissimi…Iată, dragii mei, ziua cea mare şi teribilă a judecăţii stă în faţa noastră, zilele noastre trec, iar venirea minunată a Domnului nostru se apropie cu repeziciune.
Ne îndeamnă acum cu aceleaşi cuvinte şi spune: înainte ca uşile paradisului să fie ferecate, grăbiţi-vă fiecare să intraţi acolo pentru a domni pe vecie cu Domnul. Pregătiţi-vă aşadar, voi toţi, ca să-L vedeţi pe Mirele nemuritor şi să stăpâniţi Împărăţia cerurilor.”
Ni se spune că venirea Domnului nostru este minunată pentru cei care s-au pregătit ca să aibă parte de viaţa eternă şi să domnească pe vecie cu Domnul. De aceea suntem atenţionaţi fără zăbavă: pregătiţi-vă aşadar!
Iar, astăzi, Fraţilor şi Surorilor, putem sărbători din nou Crăciunul. În aceste zile, când nopţile sunt cele mai lungi, o lumină se aprinde în întuneric, raza Luminii adevărate. Milioanele de luminiţe care ne împodobesc căminele, oraşele, precum şi cântecele îngerilor vestesc marea bucurie a întregii omeniri: Fiul lui Dumnezeu s-a făcut om şi a adus pe pământ mult aşteptata bucurie şi mântuire oamenilor de bunăvoinţă. Mărire în cer lui Dumnezeu!
Crăciunul vine în cele mai friguroase zile, iar dacă esenţa sa nu se pierde – Isus Cristos, Fiul născut al lui Dumnezeu, această sărbătoare impresionează şi astăzi, deschizând o fereastră speranţei.
Fraţilor şi Surorilor! Ne-am pregătit pentru Crăciun? Cei care n-au făcut încă acest lucru să se străduiască cât mai grabnic să se spovedească pentru ca, ajungând la sărbătoare, Cristos să se nască şi în ei prin Sfânta Împărtășanie.
Dragii mei Fraţi şi Surori! În Evanghelia de astăzi am auzit că Fiul veşnic al lui Dumnezeu, Cuvântul, a fost Lumina adevărată, pe care L-a trimis Tatăl ca să locuiască între oameni și să le descopere cele ascunse ale lui Dumnezeu.
Cine îl vede, vede și pe Tatăl. (cf. In 14,9). Prin toată prezența și manifestarea sa, prin cuvinte și fapte, prin semne și minuni, dar mai ales prin moartea sa și prin glorioasa înviere din morți și, în sfârșit, prin trimiterea Spiritului adevărului, El împlinește și desăvârșește revelația.
O întărește cu mărturia divină: Dumnezeu este cu noi pentru a ne elibera de întunericul păcatului și al morții și a ne învia spre viața veșnică.
Așadar, economia creștină a mântuirii, fiind legământ nou și definitiv, nu va trece niciodată. Nu mai este de așteptat nici o nouă revelație publică înainte de arătarea în glorie a Domnului nostru Isus Cristos, ne spune documentul Conciliului Vatican privind Cuvântul lui Dumnezeu (cf. Dei Verbum, 4)
Sau, după cum face referire autorul Scrisorii către Evrei: în El, adică în Cristos străluceşte universul, el este întruchiparea Tatălui, care în aceste zile din urmă, ne-a vorbit nouă prin Fiul. Iar noi am văzut gloria Lui, glorie ca a unicului născut din Tatăl, proclamă Sfântul Evanghelist Ioan. Dar când a putut-o vedea Sfântul Ioan? Cu siguranţă, nu în timpul Crăciunului, căci nici nu trăia pe-atunci, ci în Vinerea Sfântă. Apostolul Ioan stătea cu Maria sub crucea lui Isus. A auzit cuvintele lui Isus de pe cruce: „Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac!”Apoi, „Tată, în mâinile tale încredințez sufletul meu”. Tatăl L-a ascultat datorită supunerii Sale, dar nu în ultima clipă, ci după aceasta, când a treia zi L-a înviat din morţi. Astfel a devenit El Mirele nemuritor, de dragul căruia Dumnezeu este dispus să ierte. Şi, rememorând evenimentele în lumina Învierii, s-au limpezit toate în inima bătrânului Apostol Ioan. A înţeles misterul Crăciunului. În Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, a doua Persoană dumnezeiască s-a născut ca om la Betleem. Acesta este darul de Crăciun al lui Dumnezeu pentru fiecare om. Mai mult de atât nu putea oferi, căci prin Fiul Său ne-a dat totul.
Da, Fraţi şi Surori! Dar vai, am auzit că acest cadou a avut parte de un trist destin
„a venit la ai săi, dar ai săi nu l-au primit!” Nici astăzi situaţia nu este diferită.
Nu înţeleg cum se poate ca unii care îşi zic creştini să nu meargă duminică la biserică?! Ei precis n-au înţeles Crăciunul. Ei vor doar să primească ceva de Crăciun, o senzaţie plăcută, căldură, bună dispoziţie, strălucire, însă Pruncul nu-i interesează! Cristos rămâne în afara vieţii lor! Poate că-L mai duc cu bucurie acasă pentru vreo 2-3 săptămâni, dar apoi devine o povară, aşa că mai bine îl omoară. Fraţilor şi surorilor, ştiţi ce faceţi? Gândiţi-vă! Ai săi nu l-au primit!
Dar o familie L-a primit. E adevărat, din cauza Lui, familia era să se destrame. După salutarea îngerească, Maria nu a mai vorbit. Ce ar fi putut spune? Cine ar fi crezut-o? Iosif se gândea deja la ruperea logodnei, dar îngerul Domnului l-a convins. Fiul lui Dumnezeu are nevoie de un tată adoptiv şi de o familie iubitoare, în care să crească. A acceptat, familia nu s-a destrămat şi a devenit Sfânta Familie. Prima comunitate a Copilaşului de la Betleem.
Desigur, au fost multe probleme din cauza lui: să călătoreşti însărcinată, să naşti într-un grajd, să fugi din calea persecuţiei şi să accepţi de dragul lui exilul, să nu găseşti de lucru şi, înainte de toate, să-L pui pe Prunc în centrul vieţii. Căci, Fraţilor şi Surorilor, celor care L-au primit, le-a şi dat să fie copiii lui Dumnezeu. Viaţa celor care Îl primesc începe să graviteze în jurul lui Cristos. Învaţă să se transforme în daruri şi dragoste pentru Dumnezeu şi semenii lor. Vor deveni comunităţi în Cristos care, duminică în timpul liturghiei, se adună de fiecare dată în jurul lui Cristos şi se întăresc la Sfânta Împărtăşanie într-o autentică viaţă creştină, cristică. Durerea rămâne durere, rănile rămân răni, dar în necazuri şi boli El, Emanuel este cu noi, Dumnezeu este întotdeauna cu noi.
Dacă L-am putea întreba pe Pruncul Isus despre ceea ce-şi doreşte cu ocazia zilei sale de naştere, cu siguranţă ne-ar răspunde aşa: familii, taţi, mame, copii, oameni care se lasă iubiţi de Dumnezeu; inimi omeneşti care iubesc şi sunt dispuse să trăiască şi să moară în fiecare zi pentru iubire. O familie mare, o comunitate mare unde, întotdeauna şi în toate, Cristos este centrul.
Acestor deziderate ar dori să le servească Anul Comuniunii în Cristos, aici în mica noastră dieceză.
Mulţumindu-le confraţilor preoţi şi călugări, onoratelor călugăriţe, colaboratorilor din cadrul instituţiilor diecezane şi fiecărui drag credincios pentru munca şi rugăciunile în favoarea marii familii a diecezei noastre când au slujit în comunităţile locale, vă urez tuturor sărbători de Crăciun pline de haruri, tot mai solidari în jurul lui Cristos şi un an nou fericit, plin de pace.
În Solemnitatea Naşterii Domnului 2016,
Cu binecuvântarea mea arhierească:
† Eugen
episcop
