Îi rog pe stimaţii confraţi preoţi ca în prima zi a Paştelui să se citească la sfânta liturghie.
Iubiţi Fraţi şi Surori în Cristos aflaţi în sărbătoare!
Caracterul deosebit al Sărbătorii Paştelui este reflectat de faptul că ne găsim în Anul Milostivirii Divine, proclamat ca un an sfânt extraordinar de către papa Francisc. La aniversarea a 50 de ani de la încheierea Conciliului Vatican II, Sfântul Părinte s-a exprimat astfel: „A venit din nou pentru Biserică timpul de a lua asupra sa vestirea optimistă a iertării. Este timpul întoarcerii la esențial pentru a lua asupra noastră slăbiciunile și dificultățile fraților noștri. Iertarea este o forță care învie la viață nouă și revarsă curajul pentru a privi la viitor cu speranță.”(Bula Misericordiae vultus, 10)
Sărbătoarea paştelui ne proiectează acest viitor plin de speranţă: Iubirea milostivă a lui Dumnezeu. Ne putem gândi în acest context la Tatăl care-l aşteaptă acasă şi-l primeşte cu iubire milostivă pe fiul risipitor sau la Isus aplecat cu îndurare asupra păcătoşilor, cărora le spune: „Nici eu nu te condamn; mergi, de acum să nu mai păcătuiești!” (In 8,11)
Într-adevăr, Dragi Fraţi şi Surori, a venit din nou timpul pentru ca Biserica să-şi asume proclamarea veştii celei bune a iertării. Cu toate că am fi îndreptăţiţi să spunem: „întotdeauna a făcut acest lucru”! Dar, am crezut oare că vestea bună a mântuirii ni se adresează nouă? Acceptăm oare că toţi avem nevoie de îndurarea lui Dumnezeu?
Dumnezeu ne iubeşte – din prima clipă a existenţei noastre – cu dragoste milostivă. Doar cu greu putem să acceptăm şi nu înţelegem, la fel cum nici apostolii nu au înţeles, că Isus a trebuit să învie din morţi. Dar mormântul gol i-a pus pe gânduri. …Aşadar acest lucru l-au prezis profeţii! Căci nu putea rămâne în mormânt, trupul său nu putea fi sortit pierii, ci trebuia să învie, pentru a domni în vecie, chiar şi asupra morţii! …Aceasta înseamnă că va domni asupra casei lui David în vecii vecilor! …Aceasta a făcut-o iubirea milostivă a lui Dumnezeu – PENTRU MINE! PENTRU NOI!, aşa cum subliniază Sfântul Părinte în anul sfânt extraordinar al Milostivirii.
Evenimentele Învierii nu cuprind acuzaţii, reproşuri, doar bucurie, pace şi uimire. Isus nu le reproşează nici măcar o singură dată ucenicilor săi laşitatea, nici măcar un „doar v-am spus că..!” nu-i iese din gură. Doar îi salută: „Pace vouă!” Îi încurajează „Nu vă temeţi!”. Sau dacă întreabă ceva, se interesează de un singur lucru: „Mă iubeşti?”…Şi să fim convinşi că nici astăzi nu procedează altfel!
Dragi Fraţi şi Surori, cei care am venit astăzi la liturghie pentru a-L saluta pe Cristos cel înviat, căruia îi aparţin puterea şi gloria în vecii vecilor, să-i răspundem împreună cu Sfântul Petru, cu sinceră umilinţă: „Doamne, tu le știi toate, tu știi că te iubesc”.
O, Cristoase care ai murit şi înviat pentru mine, cum pot să-ţi arăt iubirea mea? Ce pot face pentru Tine? Ce ceri de la mine? – Iar Isus ne spune: Fii şi tu milostiv cu de cei din jurul tău, precum Tatăl meu din ceruri este milostiv…Căci milostivirea lui Dumnezeu ar trebui să o răsplătim cu propria noastră milostivire.
Cu aceasta, fraţi şi surori, am şi ajuns la tema anului pastoral al diecezei noastre – Comuniunea în Cristos. Să menţionez câte ceva pe scurt şi despre aceasta! În anii Dăruirii de sine ne-am străduit să cunoaştem dragostea lui Dumnezeu şi L-am putut primi pe Cristos în vieţile noastre. Dar aceste lucruri nu s-au întâmplat doar pentru noi înşine, ci în primul rând pentru alţii. Un tată a povestit astfel despre convertirea sa prietenului său ateu, care-l examina despre cunoştinţele sale în materie de credinţă şi pe care le considera ca având foarte multe lipsuri: „Ai dreptate. Sunt încă multe lucruri pe care nu le ştiu despre Isus Cristos. Mi-e şi ruşine, că ştiu atât de puţin despre El. Însă ştiu că acum trei ani eram încă un beţiv. Eram plin de datorii. Familia mea se destrămase. Soţia şi copiii mei erau îngroziţi în fiecare seară, când ajungeam acasă. Acum m-am dezobişnuit de băutură, nu am nicio datorie, trăim cu toţii fericiţi. Copiii mă aşteaptă nerăbdători în fiecare seară. Cristos le-a făcut toate acestea pentru mine. Asta ştiu despre El.” Ei bine, dacă-L primim pe Cristos în vieţile noastre, înţelegem imediat că Dumnezeu reprezintă comuniune în iubire şi doreşte ca fiecare om să trăiască într-o comuniune de iubire. Familia este cea mai esenţială comuniune de iubire pe care Cristos o susţine, iar din astfel de comuniuni în Cristos de dezvoltă parohiile, diecezele şi se zideşte din ele corpul mistic al lui Cristos – Biserica. Contează cum este acea comunitate în care trăim, pe care şi noi înşine am format-o şi pentru care – deşi ne gândim rar la acest aspect – suntem răspunzători.
Dragi Fraţi şi Surori! Să-L primim în vieţile noastre pe Cristos cel înviat. Să învăţăm de la El umilinţa, ascultare, blândeţea şi, înainte de toate, milostivirea, care este temelia comuniunii în iubire.
Cu aceste gânduri vă doresc tuturor un Paște fericit, plin de bucurii.
Cristos a înviat!
Satu Mare, 27 martie 2016, în sărbătoarea Învierii Domnului
† Eugen
episcop
