P 921 / 2023.
SCRISOARE PASTORALĂ DE CRĂCIUN
Vă vestesc o mare bucurie!...
Dragi confrați preoți și călugări, Onorate călugărițe, Dragi credincioși!
În noul an pastoral al diecezei noastre, la începutul Anului Speranței, îngerii de Crăciun ne vestesc o mare bucurie. Deși, privind la starea actuală a lumii, nu există prea multe motive de bucurie și, cu atât mai puțin, de optimism. Dar avem motive de speranță. Doar că oamenii și-au pierdut adevărata speranță, pe care vrem să o împărtășim și să o studiem în următorii doi ani, căutându-și în locul ei iluzii. Dar aceasta este o autoamăgire periculoasă, pentru că iluzia este fără temei și, chiar mai mult, un obstacol în calea speranței, care a devenit o virtute uitată. Nu mă refer la virtutea firească a speranței, care există la un student care se pregătește și nădăjduiește să-i reușească examenul. În timp ce acela, care nu a studiat și are încredere în norocul, său trăiește într-o iluzie.
Mă gândesc la acea speranță pe care Sf. Apostol Paul o descrie în scrisoarea către Romani, prezentându-l pe părintele Abraham ca un exemplu de om plin de credință și speranță, care ”sperând împotriva oricărei speranțe, a crezut că va deveni părintele multor neamuri după cum i se spusese.” Omenește nu mai putea spera că va avea un urmaș, dar „sperând el a crezut” că i se va naște un fiu. A fost poate o iluzie? Deloc! Aceasta a fost o speranță autentică, dar nu mai era o virtute naturală, ci una supranaturală, divină, pentru că se bizuia pe Dumnezeu, care a făcut promisiunea. Despre această speranță aș dori să vorbesc.
Dragi Frați și Surori! Cel în care sălășluiește virtutea dumnezeiască a speranței nu va fi niciodată dezamăgit, pentru că baza speranței sale nu este un lucru trecător, ci Dumnezeu însuși, care este fidelitatea veșnică neclintită precum și îndurarea nesfârșită. Această speranță divină trăia în inimile poporului ales și aștepta împlinirea promisiunii despre Mesia care avea să aducă eliberarea. Ca de atâtea ori, Dumnezeu a întrecut așteptările poporului ales, atunci când i-a împlinit speranța într-o manieră inimaginabilă din punct de vedere omenesc. În timpul primului Crăciun, Dumnezeu și-a vizitat poporul într-un mod minunat. Despre asta am auzit în Evanghelia de astăzi, din condeiul Sfântului Apostol Ioan, pe care o citim de Crăciun în timpul liturghiei solemne. Cuvântul, care era la început, care era la Dumnezeu, prin care toate au luat ființă, a venit în lume, s-a făcut trup și a locuit între noi. Prin urmare, sursa adevăratei bucurii, frați și surori, este Crăciunul.
Péter Vasadi scrie: „Bucuria adevărată nu înlătură niciodată ceva, pe cineva..., ci se naște. Se naște fiind ceea ce este. Nu este pretențioasă în privința locului sau a timpului. Bucuria adevărată este imediată și își asumă riscuri... Nu este efemeră, nu este temporară, nu aruncă o privire inexpresivă asupra resurselor sale. Este o bucurie din cap până în picioare și se dăruiește în totalitate...Și are o formă umană...Este ca tine sau ca mine. S-a născut în iesle, nu în pat supraetajat, a tremurat de frig, dar animalele blânde au încălzit-o cu răsuflarea lor... A stăruit până la capăt pentru ca bucuria noastră să fie desăvârșită. Până la capăt, și dincolo de acesta. El însuși este adevărata bucurie...Fiul lui Dumnezeu, Cuvântul din Betleem...”
Fraților și surorilor! Există oare un motiv mai mare de bucurie decât acum, când se dovedește că Fiul lui Dumnezeu a devenit om pentru a pune capăt abandonării noastre cosmice. Emanuel, Dumnezeu este cu noi! Dumnezeu și-a adus aminte de promisiunea Sa și ni L-a trimis pe Mesia. Putem să ne bucurăm? La urma urmei, de aici provin și bucuriile noastre mai mici. Ar trebui să fim fericiți că am ajuns în sfârșit acasă, familia este în sfârșit împreună, pot în sfârșit să-l iert pe celălalt, pot fi atent în sfârșit la ceea ce este cu adevărat important.
De Crăciunul anului 1945, un pastor german vizita o familie de cunoscuți. De acolo s-ar fi dus la spitalul de copii, pentru că în acea zi au fost aduși mulți copii bolnavi ai căror părinți muriseră în războiul din provinciile din răsărit. Voia să arunce o privire ca să vadă dacă putea face ceva pentru ei. Auzind acestea, fiica familiei, în vârstă de 4-5 ani, s-a apropiat de viflaimul de sub bradul de Crăciun și a scos din iesle figurina pruncului Isus și a înmânat-o preotului:
Dă-i-L unui copilaș bolnav! – Pastorul a luat figurina cu multă emoție. Într-unul din saloanele spitalului a dat peste o fetiță care, conform relatării asistentelor, nu a scos niciun cuvânt de când era acolo, aproape că trebuia i se dea mâncarea lingură cu lingură... Stătea cu privirea ațintită înainte. A fost dezgropată din ruine, toți ai ei muriseră. Era încă într-o evidentă stare de șoc.
Pastorul s-a așezat pe marginea patului ei, dar orice a întrebat-o, fetița nu a răspuns, nici nu s-a uitat la el, doar a privit drept înainte. Pastorul și-a amintit apoi de micuțul Isus din iesle. L-a scos-o din geantă și l-a dat fetiței. S-a uitat la ea. Trăsăturile i s-au netezit și în cele din urmă a vorbit: Ai venit la mine? mi-l dai mie? - apoi a luat în brațe pruncul înfășat, strângându-l strâns la inimă.
Mica poveste este emoționantă, cu două întrebări în ea: Ai venit la mine? mi-l dai mie? Acesta este întreg misterul Crăciunului: El a venit la noi! Dumnezeu s-a dăruit nouă în Pruncul culcat în ieslea de la Betleem. Singura întrebare este, însă, ce fac eu cu El. Sunt în stare să-L strâng la inima mea sau, chiar mai mult, să-L primesc în inima mea?
Sărbătoarea Crăciunului oferă posibilitatea bucuriei la cel mai înalt nivel. Ne aduce în contact cu ceea ce este frumos, adevărat, bun, sfânt. Simțim, în asemenea momente, cât de mult avem nevoie de purificare, de o spovadă bună, pentru că această bucurie este incompatibilă cu păcatul. Căci trebuie doar să lăsăm să ne atingă cântecul îngerilor. Acest lucru îmi dă senzația că este bine să trăiesc, merită să lupt pentru familia mea, este un sentiment reconfortant și înălțător de a ierta și de a mă împăca.
Dragi Frați și Surori! Vă vestesc o mare bucurie! Bucuria noastră are un motiv. Avem motive să fim bucuroși. S-a născut Mesia! Bucurați-vă, că există speranță! Temeiul speranței noastre este acest Prunc, care într-o zi va crește și va muri pentru noi, pentru a oferi mântuire eternă celor care cred în El și Îl adăpostesc.
Iubiți credincioși! Le mulțumesc confraților mei preoți și călugări pentru slujirea lor plină de sacrificii. Le mulțumesc iubiților credincioși ai diecezei noastre și tuturor binefăcătorilor pentru sprijinul lor material prin care au făcut posibilă și în acest an buna funcționare a instituțiilor noastre. Le mulțumesc angajaților noștri, voluntarilor și consilierilor parohiali pentru munca onestă și asiduă desfășurată în cadrul parohiilor și instituțiilor din dieceză. Dumnezeu să-i răsplătească însutit.
Trimițându-vă binecuvântarea mea arhierească, vă urez tuturor sărbători fericite de Crăciun, pline de speranță și bucurie, și un An Nou binecuvântat de Dumnezeu!
În Solemnitatea Nașterii Domnului - Crăciunul anului 2023,
† Episcopul Eugen
